Skip to content
Opinii & Analize

Nocivitatea politicii rele

" "

Pare deja destul de clar că o mare problemă a controlării pandemiei Covid 19 o reprezintă așa numita „relaxare”, pe care toate statele trebuie s-o parcurgă, odată încheiată prima fază, cea de lockdown. Și e de asemenea clar că eșecul în această fază este determinat de cîțiva factori, din abundență prezenți din păcate și în România (dar și în SUA, de exemplu). În general, se poate spune că managementul crizei sanitare a avut de suferit în foarte mare măsura din cauza politicii rele, mai ales în acele state, unde:

– S-au aflat la putere așa-numiții „populiști” și „iliberali”, precum Donald Trump în SUA, Boris Johnson în Marea Britanie, sau Jair Bolsonaro în Brazilia. Dar și la noi, unde PSD și aliații săi au decizia în parlament și, de facto, la CCR, teoriile populiste și blocajele au împiedicat un efort coerent împotriva reaprinderii infectărilor. Pentru politicienii populiști a părut preferabil să se plieze dorinței de falsă libertate resimțită de populație după lunile de lockdown și să trateze epidemia superficial, mai degrabă ca un pretext pentru atacarea guvernului. A fost evident mai ales acolo unde urmau să aibă loc alegeri iar politicienii sunt tentați să privească sondajele de opinie mai curînd decît să asculte de sfaturile oamenilor de știință. Dar și guvernul liberal de la noi s-a „relaxat” prea repede și prea mult în luna iunie, mizînd prea mult pe responsabilitatea oamenilor, în același timp neuitînd de scadența celor două rînduri de alegeri din anul acesta.

" "

– De asemenea, lucrurile stau rău acolo unde diviziunile politice sunt prea profunde, corespunzînd unor veritabile falii în societate, și unde nici puterea nici opoziția nu dețin controlul total asupra instituțiilor fundamentale și teritoriului. În aceste țări – și din nou România e printre ele – oponenții politici nu se tratează ca adversari, ci ca inamici, ba chiar ca inamici ai națiunii. (Este ceea ce vedem acum și în Statele Unite.) În consecință, cooperarea într-o chestiune pur tehnică și științifică devine subiect de politică care divide profund societatea. Și faliile se întind foarte departe: anumite studii sociologice din SUA sugerează că diviziunile politice radicale din societate dintre conservatori și liberali influențează felul în care populația înțelege anumite chestiuni științifice, ca de pildă schimbările climatice și, acum, pandemia de Covid19. Dimpotrivă, acolo unde puterea și opoziția se tratează reciproc ca adversari, dar colaborează în chestiunile esențiale, precum în Germania sau Coreea de Sud (ne referim desigur la țări democratice), epidemia a putut fi ținută mult mai bine sub control, atît în prima fază, cît și în doua – de relaxare. Trebuie spus că influența populismului în sine și cu cea a rupturii politice nu se suprapun: Ungaria pare să fi traversat bine criza Covid, deși are un populist la conducere. Dar Viktor Orbán are atît de multă putere, încît diviziunea politică și socială nu l-a mai deranjat.

– Acolo unde oamenii politici la putere au ascultat de oamenii de știință și de medici – și mă refer la știința mainstream – situația a putut fi controlată mai eficient. Din nou succesul Germaniei e de menționat, unde cancelara Angela Merkel, ea însăși om de știință, s-a ghidat atent după sfaturile specialiștilor. Evident, acolo unde populismul a jucat un rol prea mare, aceste sfaturi au putut fi ignorate, urmate insuficient, subevaluate sau – cum s-a întîmplat în multe țări, precum Italia, Spania etc – luate în seamă cînd deja era destul de tîrziu. În general, populiștii îi neglijează și îi disprețuiesc pe oamenii de știință care nu le cîntă în strune, considerîndu-i o elită concurentă, agasantă, ale cărei pretenții de expertiză ar trebui discreditate.

– Este limpede că în statele unde oamenii politici din diferite partide au oferit versiuni foarte diferite al pandemiei – de la negare și minimalizare pînă la prezentarea situației în culori apocaliptice și de „stare de război” – mulți cetățeni au tins să adopte la rîndul lor atitudini confuze, sceptice sau conspiraționiste, iar încrederea în autorități a scăzut mult – și încă și mai mult în țări, precum din nou în România, în care niciodată ea n-a fost mare. Mai mult, lipsa unui front comun al politicienilor noștri, a unor mesaje unitare, coerente și bine informate în ceea ce privește epidemia a dat cetățeanului posibilitatea să-și aleagă o realitate Covid à la carte. Iar presa bineînțeles, adesea arondată unor partide sau centre de putere, a construit și ea, într-o măsură substanțială, realități paralele, între care cetățeanul a putut alege cu un click sau cu o zapare ce i-a convenit. Linia „clasică” de separare dintre fapte și interpretare a fost în mare măsură obturată, iar încrederea în mesajele autorităților sanitare a scăzut mult.

Niciodată poate, ca în aceste momente, n-a fost mai clar cît rău poate face oricărei țări – mare sau mică, supraputere sau nu, cu resurse imense sau mult mai reduse – această degenerare a democrației pe care o numim „populism” și „iliberalism”. Acolo unde scopul politicii nu mai este binele comun, ci lingușirea nerușinată a alegătorului, dar și „îmbrobodirea” lui, ca să nu mai distingă între chestiunile tehnico-științifice și cele cu adevărat politice, prețul este mare oricînd, dar mai ales în aceste timpuri de pandemie: mai multă suferință, mai multă boală, mai multă moarte. Marele pericol de azi nu e nici măcar Coronavirusul, ci politica degenerată care, după ce capturează statul și instituțiile, după ce inundă conștiințele și viețile tuturor, după ce sapă tranșee de netrecut între oameni, ajunge să asedieze chiar și adevărurile științifice.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *