Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării, a confirmat că România intenționează să achiziționeze sistemul de apărare aeriană Iron Dome, ca parte a unei strategii de consolidare a securității naționale.
România urmează să semneze, în toamnă, un contract pentru sisteme Shorad/Vshorad, sisteme de rachete cu rază scurtă și foarte scurtă, cu Rafael, compania care a produs celebrul Iron Dome al Israelului.
„A fost derulată procedura de licitație restrânsă și există un câștigător al procedurii, urmează să fie semnat contractul. În toamnă”, a precizat Ionuţ Moşteanu, ministrul Apărării, la TVR.
Sistemele israeliene le vor înlocui pe cele mai vechi și vor completa apărarea antiaeriană a României, alături de Patriot și de scutul de la Deveselu.
„Rafael este, din ce știu eu, câștigătorul procedurii. Sper să nu ne încurcăm pe drum. Sunt aceste baterii de rachete defensive pe care noi nu le avem și avem nevoie de ele. Dacă e să dau un exemplu familiar telespectatorilor noștri, când văd imagini de la Tel Aviv când atacă iranienii și văd Iron Dome-ul, acela e SHORAD-VSHORAD și protejează Tel Avivul. O să ne protejeze și pe noi. Fie că e vorba de aeroporturi, de baze militare sau, Doamne ferește, să fie nevoie să ne apărăm orașele”, a mai adăugat ministrul Ionuț Moșteanu.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News