Skip to content
Politică

Noi declarații contradictorii. Prefectul Capitalei: Ordinul de evacuare a fost semnat după 12 noaptea

inquamphotos.com

Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, a declarat, luni, că în timpul protestelor din 10 august nu s-a aflat în centrul mobil de comandă, ci „într-o clădire din clădirile care aparţin de guvern”, spunând că ordinul de evacuare a pieţei a fost dat după miezul nopţii.

Violenţele care necesitau restabilirea ordinii publice s-au întâmplat mult mai târziu, când s-a dat foc la fel de fel de elemente de mobilier urban Nu are importanţă unde erau. (Ordinul – n.r.) Era de restabilirea ordinii publice. Nu putea să eliberăm un spaţiu şi pe străzi să se întâmple acte de vandalism sau de terorism. Cred că era după 12 noaptea (când am semnat ordinul – n.r.). (…) Nu ştiu ce spune MAI şi eu spun ce spun eu, a spus Speranţa Cliseru, potrivit Antena3.ro.

Declaraţiile prefectului vin în contextul în care jandarmii au susţinut că au primit ordin din partea Speranţei Cliseru la ora 23.11.

Amintim că a existat o serie de declarații contradictorii între oficiali privind intervenția la protestul Diasporei. Prefectul a negat că a fost în Piață, în timp ce Carmen Dan și comandantul Jandarmeriei au spus că a fost la punctul de comandă.

Prefectul s-a prezentat la Senat luni pentru a participa la audierile din cadrul Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. Audierile au fost anulate deoarece nu a fost întrunit cvorumul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *