Skip to content
Politică

Noi dezvăluiri despre afacerile lui Dragnea jr. Legătura cu Tel Drum și contracte babane

turnucustiri.ro

Citiți în cele ce urmează noi dezvăluiri despre afacerile fiului lui Liviu Dragnea – mai precis, despre legătura acestuia cu Tel Drum și despre diverse contracte babane pe care le-a obținut.

Fiul lui Liviu Dragnea, Valentin Ștefan Dragnea, a devenit asociat la Interfrigo Logistic din Pitești, o companie care l-a îmbogățit pe actualul şef al Partidului Social Democrat (PSD). Aceeași societate a primit două contracte în valoare de 5 milioane de euro, de la Consiliul Județean (CJ) Teleorman, în mandatul de președinte al lui Dragnea, scrie luni România Liberă.

CITIȚI ȘI: De la fermă de porci la club de manele. Baronul Dragnea, afaceri de MILIOANE în Teleorman

Interfrigo Logistic a dezvoltat o relație strânsă de afaceri cu celebra Tel Drum, condusă de către prietenii preşedintelui PSD. Unul dintre asociații lui Valentin Dragnea are legături strânse de rudenie cu președintele companiei Tel Drum, iar relația dintre cele două firme este descrisă cu lux de amănunte într-un raport al Curții de Conturi.

În urma alegerilor locale din iunie 2012, Liviu Dragnea a câștigat un nou mandat de președinte al CJ Teleorman. O lună mai târziu, instituția anunța că a atribuit un contract în valoare de 18,7 milioane de lei (circa 4 milioane de euro) asocierii dintre firmele Interfrigo Logistic (lider de asociere), Delta ACM 93 și Total Road SRL. Obiectul contractului: proiectarea și executarea unor lucrări la drumul județean 504 Cernetu-Alexandria. Totuși, suma alocată inițial nu a fost suficientă pentru a finaliza lucrarea. Prin urmare, CJ Teleorman a anunțat pe 12 decembrie 2012 că suplimentează valoarea lucrărilor cu 1 milion de euro. Patru zile mai târziu, Liviu Dragnea avea să-și dea demisia din funcția de președinte al CJ Teleorman pentru a-și exercita mandatul de parlamentar.

Interfrigo Logistic din Pitești a donat 400.000 lei pentru campania electorală din 2009 în conturile alianței politice PSD-PC. Pe atunci, Liviu Dragnea era secretar general interimar al PSD. În aceeași perioadă, Interfrigo Logistic era patronată de afaceristul piteștean Dan Neagoe (95%) și de Daniel Dan Mocanu (5%). În februarie 2010, Dan Nea­goe i-a cedat părțile sociale lui Dan Liviu Barcaru. Potrivit presei locale, Barcaru este fratele Danei Pitiș, soția lui Petre Pitiș, director general și președinte al companiei Tel Drum.

Ulterior, Dan Barcaru renunță la șase procente din părțile sociale. Cinci procente îi dă partenerului său de afaceri, Dan Mocanu, iar un procent îl cesionează firmei S&P Investment Management SRL, reprezentată de Ilie Liviu Dragne. Conform documentelor de la Registrul Comerțului, S&P Investment Management îi are ca asociați pe fiul lui Liviu Dragnea, Valentin Ștefan Dragnea, și pe Ilie Liviu Dragne [sic]. Astfel, Dragnea jr. a devenit partener de afaceri cu prietenii tatălui său de la Tel Drum.

Citiți AICI întregul material.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *