Skip to content
Politică

Noi dezvăluiri despre Vlad Voiculescu: și-a construit o carieră explozivă doar cu liceul la bază

Inquam Photos / Octav Ganea

De ceva vreme, un zvon terifiant bîntuie prin anumite medii, inclusiv în presă: unul dintre cei mai aureolați tineri politicieni, în planul abilităților profesionale, anume fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, ar avea ceva probleme cu diploma universitară, scrie inpolitics.ro.

Astfel, jurnaliștii sursei citate au demarat o anchetă, care a dezvăluit că fostul ministru și-a făcut o carieră de-a dreptul explozivă având doar liceul la bază, mai înainte de a obține și diploma universitară.

CV-ul oficial al fostului ministru are o mică lacună: nu prezintă perioada studiilor, despre care aflăm că au fost făcute la Viena, la una dintre cele mai prestigioase universități europene, Vienna University of Economics and Business Administration. Din interviuri mai vechi, aflăm, însă, că el a început studiile acolo în 2001, la vîrsta de 18 ani, direct de pe băncile liceului din Pucioasa. Contactat de noi, Vlad Voiculescu nu a explicat lipsul din CV, dar ne-a lămurit un mister: a avut nevoie de un deceniu bătut pe muchie pentru absolvirea respectivei facultăți”, scrie sursa citată.

Acolo ți se dă la început o listă completă de examene pe care trebuie să le treci. Eu am terminat toate examenele (cu exceptia a 2 dintre ele) in timp record, in 4 ani. Din 1 noiembrie 2005 m-am apucat de muncit full time. Faceam 1070 de euro pe luna si mi s-a parut ca l-am prins pe Dumnezeu de picior. Cred ca a mai durat 1-2 ani si am dat si celelalte doua examene. Apoi cu lucrarea de diplomă am lungit-o, pentru ca am prioritizat altele. Au fost anii in care am muncit pe branci… si seara organizam tabere de germana sau cautam medicamente.
Cinstit sa va spun: daca nu ma presa prietena, probabil ca nici nu as mai fi terminat lucrarea aceea.Tot ce va spun poate fi verificat la universitate. Respectiv la angajatori”.

Voiculescu a trimis și o copie a diplomei vieneze, cu data de eliberare 4 octombrie 2011.

 

O diplomă destul de bizară, la o primă impresie, pentru că poartă numele de ”Notificare” (Bescheid) și prevede că este un act care poate fi contestat de oricine interesat, în termen de două săptămîni. În plus, o anume formulare cam neortodoxă trimite cu gîndul că notificarea constituie, de fapt, acceptul pentru cursurile de masterat și nu absolvirea lor.

Inpolitics, la sugestia fostului ministru, a luat legătura cu ofițerul de presă al Vienna University of Economics and Business Administration, Cornelia Moll, care a transmis că nu poate furniza niciun fel de informație legată de foști ori actuali studenți ori alumni. „Dar ne-a indicat un site austriac unde pot fi găsite absolut toate lucrările de licență.
La insistențele noastre, ulterior, a admis că diploma transmisă de Voiculescu ”looks good”, adică pare în regulă.

În concluzie, considerăm că Vlad Voiculescu și-a obținut în 2011, după 10 ani de studiu și cu notă maximă, o diplomă valabilă de master în științe sociale și economice, cu lucrarea de licență – identificată pe siteul sugerat de Cornelia Moll – intitulată ”Dinamica pieței muncii în tranziția României spre economia de piață”, realizată în tandem cu iubita sa de atunci, Mădălina Baltaga. Cea căreia am aflat că îi datorează, de fapt, prin impulsionare, respectiva diplomă.

Marele mister este, însă, cu totul altul: cum a fost posibil ca Vlad Voiculescu să ajungă să obțină în Austria o serie de posturi foarte înalte mult înaintea obținerii diplomei universitare, adică doar cu liceul la bază?

Conform CV-ului oficial, spre exemplu, între 2005 (cînd avea 22 de ani) și 2007 a fost angajat al Dexia Kommunalkredit Bank AG, Viena, unul dintre cei mai mari jucători mondiali în finanțarea infrastructurii (la noi, Banca Transilvania), unde a fost însărcinat cu Managementul Strategic. Principale activități și responsabilități: Înființarea și dezvoltarea afacerilor a doua filiale din două ţări diferite, precum si un proces de due diligence; monitorizarea afacerilor şi bugetului; proiectarea şi coordonarea implementării Sistemului de Management al Informaţiei în toate filialele grupului.

Între 2007 (cînd avea 24 de ani) și 2010 a fost angajat al Volksbank International AG, Viena, Austria, la Management Strategic, ca membru cu rol de consilier al Consiliului de Supraveghere, Comitetelor de Audit, Comitetelor de Strategii şi Buget din mai multe filiale; coordonarea acţiunilor corporative (de exemplu majorări de capital, schimbări în guvernanța corporativă, rezoluții si reuniuni); responsabil pentru relația cu acționarii minoritari ai filialelor menţionate mai sus şi cu alte părţi interesate; coordonarea/participarea la diferite proiecte în filiale (de exemplu lichiditate, strategia corporativă, ghiduri pentru stabilirea preţurilor de transfer, SPV) Sectorul de activitate Volksbank International AG (VBI), cu sediul la Viena, a administrat o rețea de bănci în creștere rapidă, cu peste 600 de filiale în 9 ţări din Europa Centrala şi de Est.

În 2008 devine, în paralel, membru al Societății Europene de Oncologie Medicală

Cu mai bine de un an înainte de absolvire, în 2010, era angajat de reputata bancă Erste Group Bank AG, Viena, Austria, cea care deține BCR România, unde avea să ocupe postul de vicepreședinte al Diviziei de Finanțări de Infrastructură. În 2010, avea 27 de ani.

În decembrie 2015, imediat după instalarea guvernului Cioloș, renunță la toate aceste înalte posturi și devine șeful biroului ministrului Finanțelor, Anca Dragu, apoi ministru al Sănătății.

Dar asta nu are relevanță pentru situația zugrăvită aici.

Ci doar faptul că Vlad Voiculescu, absolvent al liceului ”Nicolae Titulescu” din Pucioasa, România, a ajuns să ocupe funcții absolut spectaculoase în companii multinaționale de sute de miliarde doar cu diploma respectivului liceu dîmbovițean. (Nu are alte facultăți în CV)

Și a ajuns ministru al Sănătății în România la doar vreo 4 ani de la absolvirea facultății, caz fără precedent, am spune.

De menționat că toți angajatorii săi privați – austrieci ori franco-belgieni – Erste, Dexia ori Volksbank au avut interese puternice de afaceri în România și mari filiale locale însumînd mii și mii de angajați și multe sute de mii de clienți”, mai noteazăinpolitics.ro

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *