Skip to content
Politică

Noi dezvăluiri importante despre un greu al PSD. Urmează să primească acesta șah mat din partea DNA?

În cadrul emisiunii Dosarul Zilei, realizată de jurnalistul Silviu Mănăstire, sunt prezentate noi detalii despre rețeaua de evaziune fiscală și sifonat banii publici din sectorul 5, condus de liderul PSD, Marian Vanghelie.

De curând, la câteva instituții importante aflate în subordinea Primăriei sectorului 5, au avut loc deschinderi și percheziții ale procurorilor anticorupție.

Baronul PSD de Bucuresti se afla în acest moment în centrul unor investigații complexe facute de polițiști și procurori. Ani de zile, primarul Vanghelie “care este” a reușit sa scape basma curata din câteva dosare penale. Desi este primar de 10 ani – si nu are alte afaceri declarate – Vanghelie afiseaza o bogatie de nabab. Poarta mai multe ceasuri de lux in valoare de zeci de mii de euro fiecare si merge in excursii fabuloase.

Citește și: Un nou greu al PSD în vizorul procurorilor. Ce tunuri financiare ar fi dat acesta

”Problemele lui Marian Vanghelie, primarul „care este” la sectorul 5, se agraveaza pe zi ce trece. Vanghelie a intrat in programul de „supraveghere medicala” al Directiei Nationale Anticoruptie – DNA si risca sa fie operat la mandatul de primar – prin arestarea sa preventiva. Va spuneam zilele trecute ca procurorii au identificat o retea de evaziune fiscala care sifona bani de la primaria sectorului 5; banii erau scosi din tara prin firme offshore, din insulele Seychelles si Noua Zeelanda. Evazionistii au spalat peste 17 milioane de euro. Dupa ce procurorii au ridicat documente de la primarie a cazut bomba!”, precizează jurnalistul Silviu Mănăstire în cadrul emisiunii pe care o realizează.

”Locotenentii si prietenii cei mai buni de sprit ai primarului Vanghelie au fost arestati pentru 30 de zile in acest dosar de evaziune. Asadar, total intamplator, prietenii lui Vanghelie, erau cei care „ciordeau” ca sa folosim o expresie din Ferentari banii primariei lui Vanghelie. Este vorba de afaceristii Marin Dumitru, poreclit Marian Cocosatu si Petrica Paraschiv, poreclit „Patrik”.

Marian Cocosatu detine hotelul de lux Premier Palace de langa stadionul Steaua din Bucuresti dar si alte restaurante si sali de evenimente.

Cocosatu este de fapt un crasmar devenit milionar din afaceri cu primaria sectorului 5. Vanghelie este recunoscut pentru chefurile monstru cu lautari pe care le organizeaza. Unul din locurile sale preferate de petrecere este restaurantul Casa Latina, detinut de celalalt amic arestat, Paraschiv – zis si Patrik. Vanghelie are la dispozitie un separeu retras si la Teatrul Elisabeta – un alt stabiliment detinut de Patrik unde primarul isi face intalnirile de taina.

Bogatia acestor doi crasmari, Patrik si Marian Cocosatu, este halucinanta pentru cat ii duce mintea si ce afaceri fac la vedere. Nu poti deveni milionar din restaurante dar te poti imbogatii din afaceri imobiliare si din contracte cu primaria sectorului 5. Ceea ce Patrik si Marian Cocosatu au si facut. Pe mana prietenului lor Vanghelie. Interesant este ca proprietatile si averile celor doi amici de pahar ai lui Vanghelie sunt detinte de firme offshore, deci au proprietari necunoscuti. De unde si multele speculatii pe subiect. Cine este adevaratul proprietar al zecilor de terenuri din Bucuresti, a hotelului de 5 stele si peste firmele ce au in conturi milioane de euro? Or fi crasmarii Patrik si Marian Cocosatu? Sau cei doi sunt doar niste bidoane?

Începând din 2008, Marian Cocosatu prin firma Imob Lux SRL a primit de la Vanghelie lucrarile de reparatii a trotuarelor din sector, a amenajat spaţii verzi între blocuri, locurile de joaca si a executat lucrări de sistematizare şi amenajare a străzilor. Presa a relatat ca Marian Cocosatu a incasat contracte in valoare de peste 8 milioane de euro. In ultimii ani firma Imob Lux a fost preluata de un locotenent a lui Marian Cocosatu, un tinerel pe nume Victor Tene. Firma a fost pusa apoi sa faca reabilitarile termice ale blocurilor din sector. Pentru reabilitari au fost platite de la primaria sectorului 5 alte peste 20 de milioane de euro. Lucrarile au fost facute, evident, in bataie de joc.

Apoi, prin firma de construcţii Dioma International, acelasi Cocosatu a mai tapat inca 20 de milione de euro pentru lucrări de infrastructură stradală (apă, canal, drumuri). Celalalt prieten de pahar al primarului Vanghelie, Patrik Paraschiv, are o poveste si mai interesanta. Crasmarul Patrik, seful de la Casa Latina, a fost promovat de Vanghelie in 2009 in importanta functie de director al Agentiei Nationale pentru Locuinte – ANL. Din acea perioada, Patrik a lasat o declaratie de avere din care rezulta ca detine compania de tiparituri Tipar Group. Tipografia lui Patrik a realizat materialele publicitare si bannerele din campaniile electorale ale primarului Vanghelie dar si pentru PSD. Crasmarul Patrik mai declara ca are credite luate de la banci de peste 1 milion si jumate de euro si multe proprietati imobiliare si terenuri.

Prin arestarea celor doi afaceristi din sectorul 5, primarul „care este” a primit sah mat. Vremurile in care Vanghelie se intalnea cu Mos Craciun in parc si acesta ii dadea dosare cu informatii despre familia lui Basescu a apus. Acum Mos Craciun ii poate aduce in decembrie o mare surpriza, niste clopotei zanganitori, rotunzi si care se pun la maini…”, dezvăluie jurnalistul RTV, Silviu Mănăstire, în cadrul emisiunii Dosarul Zilei, de la RTV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *