Noi dezvăluiri în cazul azilului ilegal de la Târgu Jiu

Foto: Narcis Daju

Autorităţile din judeţul Gorj au descoperit, în urma controalelor declanşate săptămâna aceasta, un cămin în care erau internate 27 de persoane vârstnice şi care funcţiona fără a avea forme legale. Azilul care funcționa fără autorizație îi aparține comsiarului de poliție, Roșu Dragoș Dorin, din IPJ Gorj, susține jurnalistul Narcis Daju, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Cap de listă e Inspecția Socială, condusă de o distrusă, Natalia Moreanu, care trebuia întemnițată deja. Această duduie a refuzat să prezinte prefectului de Gorj lista azilelor din Gorj și s-a prefăcut că nu știe de cele ilegale, fapt imposibil.

De asemenea, primarul Marcel Romanescu are în subordine zeci de asistenți sociali, care aveau obligația să afle că în Târgu Jiu există azile ilegale și să-l informeze pe primar, care trebuia să sesizeze organele judiciare. Dar… nimic.

Întâmplător, soțul doamnei Natalia Moreanu este mâna dreaptă a șefului ITM Gorj, George Romanescu, fratele primarului. Deci dacă e protecție, și este!, e din belșug, pentru toți”, scrie jurnalistul, care publică și o fotografie cu soția comisarului de poliție Roșu (foto, în prim-plan), fostă angajată la cabinetul deputatului Văcaru.

Redăm mai jos întreaga dezvăluire făcută de jurnalistul Narcis Daju:

Poza asta e făcută ieri, în azilul ilegal deținut în Târgu Jiu de comisarul de poliție ROȘU DRAGOȘ DORIN, din IPJ Gorj.

Se știa că va veni o comisie, și dezastrul a fost cosmetizat, cât de cât.

În clădire erau 27 de bătrâni, și n-au avut unde să-i ascundă pe condamnații ”cazați” în mansardă, la peste 40 de grade. Niciun aparat de aer condiționat. Ceva firesc, când singura miză e profitul și când niciun organ de control n-are voie să calce prin azilul ilegal al domnului comisar de poliție.

Când a ajuns comisia, bătrânii care nu erau îndeajuns de sedați icneau așa: ”Aer! Aer!”

S-a făcut acest control pentru că, la presiunea publică, premierul României a fost nevoit să ceară verificări la toate azilele din țară.

Legislația stabilește clar ce instituții trebuie să țină evidența azilelor și să verifice dacă sunt îndeplinite sau nu condițiile minimale.

Cap de listă e Inspecția Socială, condusă de o distrusă, Natalia Moreanu, care trebuia întemnițată deja. Această duduie a refuzat să prezinte prefectului de Gorj lista azilelor din Gorj și s-a prefăcut că nu știe de cele ilegale, fapt imposibil.

De asemenea, primarul Marcel Romanescu are în subordine zeci de asistenți sociali, care aveau obligația să afle că în Târgu Jiu există azile ilegale și să-l informeze pe primar, care trebuia să sesizeze organele judiciare. Dar… nimic.

Întâmplător, soțul doamnei Natalia Moreanu este mâna dreaptă a șefului ITM Gorj, George Romanescu, fratele primarului. Deci dacă e protecție, și este!, e din belșug, pentru toți. Deci cum să fie schimbată din funcție Natalia Moreanu? Dar, ce, a gresit cu ceva? Nu, cu nimic.

Se știe că Moreanu a fost pusă directoare la Inspecția Socială de Mihai Weber, șeful Comisiei SIE. Dar, domnule Weber, orice protectie si orice orgolii stupide sfarsesc cand niste gunoaie țin batranii din poză la peste 40 de grade.

Puteti intelege asta, domnule Weber?

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi dormitor

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL