Noi modificări de preț la carburanți. Motorina devine și mai scumpă decât benzina. Care sunt prețurile acum

Sursa foto: freepik

În ultimele zile, evoluțiile prețurilor benzinei și motorinei la pompă au fost divergente. Benzina s-a ieftinit, iar motorina s-a scumpit.

Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a crescut prețurile la motrorina vândută în stațiile proprii, după ce o ieftinise la jumătatea săptămânii.

Astfel, pe 13 noiembrie Petrom ieftinise și benzina și motorina cu 3 bani pe litru. Pe 16 noiembrie, însă, sâmbătă, compania a majorat prețurile motorinei cu 4 bani pe litru, astfel că, la stația Petrom din strada Brașov din București, monitorizată de noi, motorina standard costa sâmbătă 7,18 lei litrul.

În cazul benzinei însă, după ieftinirea de miercuri de trei bani pe litru, a mai venit o majorare nesemnificativă, de un ban, astfel că, acum, la aceeași benzinărie din strada Brașov monitorizată de noi, benzina costa, sîmbătă, 7 lei pe litru.

Mai relevant este poate că, în stațiile mai ieftine, benzina a coborât sub pragul de 7 le pe litru. De exempul, la stația Herescu din centrul Capitalei, benzina standard costă doar 6,94 lei pe litru. Iar la această stație, tradițional mai ieftină, motorina costa 7,16 lei pe litru, așadar, diferența de preț dintre motorină și benzină a crescut, la această stație, la 22 de bani pe litru. La cea din strada Brașov și la celelalte care au aceleași prețuri diferența este de 18 bani pe litru, acum.

Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul din România, cu o rețea de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.

Potrivit datelor prezentate de companie în ultimul său raport financiar, în primele nouă luni ale acestui an vânzările totale de produse rafinate ale Petrom au crescut cu 9%, iar volumele vândute prin benzinării au crescut cu 4%.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: