Incendii în Grecia. Noi ordine de evacuare în centrul țării

pompieri grecia
foto: captura video

Autorităţile elene au ordonat evacuarea periferiilor a două oraşe din centrul Greciei – Volos şi Lamia -, unde a izbucnit un nou front de incendii, anunţă autorităţile.

Potrivit contului oficial al numărului grec de apel de urgenţă 112, flăcările s-au apropiat miercuri de Volos, cu 85.000 de locuitori, iar un incendiu era în curs la periferia Lamia, cu 60.000 de locuitori, scrie news.ro.

”Focul a atins zona industrială Volos şi s-a emis un ordin de evacuare”, a anunţat la postul public ERT guvernatorul regiunii Tesalia, Costas Agorastos, care a precizat un vânt ”cald din nord-vest, foarte periculos în incendii”.

”Dacă vântul nu se calmezză, vom avea probleme mari”, a averttiat el.

Ordne de evacuare au fost date în cinci sate şi comunităţi din apropiere de Volos, iar alte trei ordine au fost date în zona Lamia, a anunţat în presa de la Atena un purtător de cuvânt al pompierilor, Ioannis Artopios.

”Azi (miercuri) este ce mai dificilă zi din vară”, a subliniat el, precizând că echipe de pompieri au luptat împotriva a 90 de incendii – dintre care 61 de incendii au izbucnit în 24 de ore.

Grecia, o ţară mediteraneeană, obişnuită cu valuri de căldură, a înregistrat miercuri noi temperaturi caniculare.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: