Este puţin probabil ca Uniunea Europeană să ajungă la un acord privind noile reguli fiscale până la finalul anului, aşa cum era planificat, a declarat ministrul italian al Economiei, Giancarlo Giorgetti, transmite Reuters.
În martie, Comisia Europeană a recomandat statelor membre să îşi pregătească bugetele pentru 2024 având în vedere readucerea deficitelor sub 3% din PIB „pe termen mediu”, investind în acelaşi timp în creştere verde şi digitală.
Aşa cum a anunţat încă de la finele anului trecut, Clauza derogatorie generală din Pactul de stabilitate şi de creştere, care prevede, în cazul unei recesiuni economice grave, o abatere temporară de la cerinţele bugetare care se aplică în mod normal, va fi dezactivată la sfârşitul anului 2023.
Ieşirea din perioada în care a fost în vigoare clauza derogatorie generală va duce la reluarea recomandărilor specifice fiecărei ţări privind politica bugetară, care sunt cuantificate şi diferenţiate în funcţie de provocările cu care se confruntă statele membre în ceea ce priveşte datoria publică.
UE este sub presiune pentru a stabili noi reglementări fiscale care să fie acceptate de toate statele membre UE, Italia fiind în favoarea unei abordări mai puţin stricte, faţă de alte guverne din nordul Europei.
Știrea integrală o puteți citi AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News