Skip to content
Societate

Noi reguli pentru construcția locuințelor. Locatarii trebuie să respecte alte standarde

Opiniatimisoarei.ro

Persoanele care doresc să-și construiască o nouă locuință sau să cumpere, ori să renoveze locuința veche, începând cu acest an trebuie să dețină autorizaţie pentru noile standarde de temperatură, confort şi calitate a aerului.

De exemplu, proiectanții trebuie să facă planul viitoarei case sau al apartamentului, în aşa fel încât, în dormitor, să aveţi în medie, 20 de grade Celsius, cu un consum de energie cât mai apropiat de zero.

Dacă în trecut existau niște standarde de temperatură orientative, noile norme europene au obligat fiecare țară membră, deci și România, să facă reguli mult mai stricte, astfel încât, orice clădire care se construiește sau care are parte de o renovare, publică sau privată, să aibă de acum înainte un consum energetic aproape de zero. Adică eficiență maximă.

Baia este cea mai călduroasă camera

După noile reguli și calcule din standardul român de performanță energetică, adică documentul publicat luna trecută, baia este încăperea din casă în care ar trebui să fie 22 de grade. În dormitor e la fel de cald ca în sufragerie, +20 de grade, normele trecute prevedeau 18, iar la bucătărie e ca pe hol, doar 18 grade. Aceste temperaturi vor fi folosite pentru certificatele energetice de acum încolo.

Și nu e doar asta. Eficiența energetică vine la pachet și cu zgomot mai puțin, iluminat mai bun și un aer de calitate prin ventilație.

Acestea trebuie prevăzute de la bun început, așa încât, să nu mai fie posibilă apariția igrasiei, de exemplu, în blocurile izolate termic sau vapori toxici din mobilă, parchet, vopseaua de pe perete ori uși.

Cristina Stănișteanu, expert standardizare ASRO: „Ca să obțineți autorizația de construire va trebui să îndepliniți aceste standarde. Sunt modificări substanțiale, deci performanța energetică a clădirilor solicitată este mult mai mare decât anterior.”

Evident că toate aceste standarde noi vor ridica prețurile clădirilor, spun specialiștii. Dar spațiile locuite vor deveni mult mai sănătoase, teoretic. Asta pentru că Ministerul Dezvoltării pregătește o metodologie de calcul pentru toate acestea. În plus, va exista un fel de buletin pentru fiecare locuință plus un estimat de cost pe care fecare certificat energetic să îl aibă. Astfel cumpărătorii pot afla cât de repede își vor recupera investiția în ferestre noi sau într-o centrală.

Noile standarde prevăd temperaturi precise și în birouri, unde trebuie să fie 20 de grade Celsius, în școli, unde elevii ar trebui să stea la 18 grade Celsius în clase. În spitale cel mai cald ar trebui să fie în sălile de operații și la nou-născuți sau hoteluri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *