Skip to content
Politică

Noi reguli pentru obținerea permisului de conducere

Noi reguli pentru obținerea permisului de conducere. Examenul auto se va desfăşura după noi reguli, începând cu 2017, potrivit ultimelor modificări legislative. Proba teoretică a acestuia va fi înregistrată video, iar cea practică va fi înregistrată audio şi video.

Măsurile au fost luate de Guvern pentru a reduce riscurile de corupţie în obţinerea permisului auto. La articolul 23, după alineatul (9) se introduc patru noi alineate, alineatele (9-1)-(9-4), cu următorul cuprins:

(9-1) Pentru asigurarea şi verificarea legalităţii examenului de obţinere a permisului de conducere, modul de desfăşurare a probei teoretice se înregistrează video, iar în cazul probei practice atât video, cât şi audio, cu sisteme tehnice de monitorizare. Pentru proba practică, sistemele tehnice de monitorizare se instalează pe autovehiculele folosite la susţinerea probei practice.

(9-2) Prin excepţie de la prevederile alin. (9-1), nu se înregistrează audio sau video proba practică susţinută pentru categoriile AM, A1, A2 şi A.

(9-3) Sistemele tehnice de monitorizare prevăzute la alin. (1) se asigură de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor care organizează examenul de obţinere a permisului de conducere.

(9-4) Procedura şi condiţiile tehnice în care se realizează şi stochează înregistrările prevăzute la alin. (9-1), precum şi măsurile pentru protejarea acestora şi a datelor cu caracter personal se stabilesc, în condiţiile legii, prin ordin al ministrului afacerilor interne.”
Prevederile art. 23 alin. (9-1)-(9-4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată intră în vigoare în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a ordonanţe de urgenţă 41.

Totodată, certificatul de cazier judiciar, document ce trebuie ataşat dosarului de înscriere la şcoala de şoferi, va fi eliberat de poliţişti fără a mai fi necesară plata taxei extrajudiciare de timbru, taxă pentru care, până acum, cetăţenii erau nevoiţi să facă un drum în plus la oficiul poştal. De altfel, scutirea de taxa extrajudiciară de timbru la eliberarea cazierului judiciar se regăseşte acum în Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, document modificat în acest sens prin OUG nr. 41/2016.

Totodată, cei care trec examenul auto vor putea de-acum să plătească taxa pentru eliberarea permisului de conducere şi online, prin intermediul serviciului Internet Banking, sau prin virament bancar către contul deschis de fiecare prefectură din ţară. Pe lângă aceste două noi modalităţi, viitorii şoferi vor putea plăti în continuare şi prin intermediul variantelor clasice, respectiv numerar sau mandat poştal.
Astfel, odată cu intrarea în vigoare a actului normativ citat, au fost extinse modalităţile de plată a taxelor pentru eliberarea pașapoartelor și a permiselor de conducere, astfel că aceste taxe pot fi fi achitate acum prin patru moduri: Internet Banking; virament bancar; mandat poștal; numerar, informează romaniatv.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *