Noi sancțiuni pentru Rusia din partea UE

Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns joi la un acord pentru ca noile sancţiuni economice împotriva Rusiei să intre în vigoare de vineri, au declarat surse europene. Rusia a pregătit noi măsuri de retorsiune faţă de sancţiunile UE, preconizând în special restricţii la importurile anumitor maşini sau produse din industria uşoară, a declarat joi un consilier al Kremlinului, potrivit mediafax.ro.

„Ministerul Economiei a pregătit deja, din câte ştiu, lista produselor” care vor fi vizate de noile măsuri, pe lângă produsele alimentare aflate deja sub embargo, a declarat acest consilier, Andrei Belousov, pentru agenţia de presă RIA Novosti.

„Dar sper că bunul simţ va prevala şi nu vom fi constrânşi să adoptăm aceste măsuri”, a adăugat el.

Întrebat cu privire la produsele care ar putea fi vizate, el a citat „o serie de produse non-agricole pentru care partenerii noştri, în special europenii, depind mai mult de Rusia decât (depinde) Rusia de ei”, a precizat oficialul rus.

„Este vorba de exemplu de importurile de automobile, în primul rând cele de ocazie, sau produsele din industria uşoară pe care putem să le producem singuri”, a adăugat consilierul, potrivit mediafax.ro.

În replică la sancţiunile occidentale, Moscova a decretat deja un embargo asupra majorităţii produselor alimentare din ţările care au impus sancţiuni Rusiei, provocând creşterea preţurilor anumitor produse pe piaţa rusă, precum carnea.

Surse europene au declarat anterior că statele membre ale Uniunii Europene au ajuns joi la un acord pentru ca noile sancţiuni economice împotriva Rusiei să intre în vigoare de vineri.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: