Skip to content
Politică

Noi tensiuni în PNL? Un senator liberal a ajuns să cerșească funcții de la PSD. Mărturia unui lider social- democrat: ”A venit la mine să-mi ceară sprijinul”

Deși își aruncă zilnic acuzații și reproșuri dure, liderii Partidului Național Liberal par să nu ezită să le ceară ajutorul celor de la PSD, când interesul o cere.
Potrivit jurnaliștilor de la actualdecluj.ro, senatorul liberal Marius Nicoara, cel care conduce organizația PNL Cluj, dorește să îl impună în poziția de șef al Consiliului Județean Cluj pe Mihai Seplecan și le-a cerut ajutorul celor de la PSD.
Pentru a ajunge șef al CJ, Seplecan are nevoie de 19 voturi, dar vechii liberali sunt doar 6 la număr în cadrul Consiliului Județean Cluj, iar vechii pedeliști nu îl agreează pe acesta.
Senatorul PNL Alin Tișe s-a exprimat clar împotriva lui Mihai Seplecan la șefia Consiliului Județean, având în vedere că acesta are mari carențe în a scrie și a citi, notează cei de la actualdecluj.ro.
Ca urmare a unei astfel de situații, Nicoară a mers la liderul PSD CLuj, Remus Lăpușan, pentru a-i cere ajutorul pentru a-l impune șef pe Seplecan la Consiliul Județean.
Contactat de jurnalistul Actualdecluj.ro, liderul PSD, Remus Lăpușan a recunoscut că Nicoară împreună cu Seplecan s-au dus la el pentru a-i cere sprijinul, dar că în nici un caz nu se pune problema ca PSD să voteze în plenul administrației județene altfel decât în interesul partidului: “Vreau să fie foarte clar: nici un membru PSD nu-l votează pe Seplecan.  Într-adevăr, Nicoară a venit cu Seplecan la mine să-mi ceară sprijinul. Eu le-am spus exact ce vă spun si dumneavoastră, că susținem în continuare proiectele de interes ale Clujului, însă nu ne preocupă sub nici o formă ce dispute interne au liberalii. N-au decât să-și rezolve problemele, noi nu ne implicăm. Deci, habar n-am unde cum s-au lăudat, dar noi nu votăm la cererea domnului Nicoară sau a altcuiva”.
Iată ce spun cei de la actualdecluj.ro despre atitudinea liberalului Marius Nicoară:
”Nimeni, nici măcar apropiații lui Marius Nicoară, nu-și explică motivul pentru care acesta se străduie să-i facă pe plac lui Seplecan, mai ales că nu demult îl trata cu mare aversiune și nu ascundea lucrul acesta. Unii liberali fac speculații, susținând că, de fapt, Seplecan l-ar avea la mână pe Nicoară cu niște informații compromițătoare.
Chestionat de Actualdecluj.ro, Nicoară s-a limitat să spună că-l preferă pe Seplecan la șefia administrației județene pentru că și-a dat cuvântul în sensul acesta, și că, oricum, nici n-ar avea pe cine alticineva să numească, pentru că nici un alt consilier județean PNL nu ar fi disponibil. Mai mulți primari liberali și chiar și simpli membri de partid sunt nemulțumiți de această situație și se plâng noilor veniți în partid, adică șefilor din aripa PDL. Unul dintre primari a subliniat, sub protecția anonimatului, că partidul se va confrunta cu cea mai mare grozăvie dacă Seplecan ajunge la putere: “Ăsta o să ne facă de toată minunea, să știți. Uioreanu era nimic pe lângă el. Nici nu iau eu în discuție aici că-i analfabet, cum îi spun toți. Problema e că individul ăsta n-are nici un pic de caracter. Toți știm și din păcate nu permitem să spunem și să facem nimic, penru că trebuie să aprobăm ce zice Nicoară. Poate că la București o să fim înțeleși și o să se ia o altă decizie”.
Presiuni asupra liberalilor să voteze după placul lui Nicoară
 Senatorul Alin Tișe recunoaște că a fost abordat de primarii PNL și arată că problema trebuie tranșată în interiorul vechiului partid: “Ce a ținut de mine, eu am făcut. Am înțeles problema primarilor, a oamenilor care au muncit în acest partid. Le dau dreptate și chiar am transmis mai departe mesajul lor, în Comitetul Executiv Național. Acum ține exclusiv de ei să desemneze pe cine doresc la Consiliul Județean. Comitetul a decis ca ei, primarii PNL și consilierii din vechiul partid, să desemneze prin vot secret și liber pe cine anume doresc la Consiliul Județean. Mai mult de atât eu și colegii mei nu putem face. E dreptul lor, a vechilor reprezentanți PNL, să-și desemneze acum un înlocuitor la șefia Consiliului Județean. Noi – vechii PDL-iști – vom avea un cuvânt de spus de abia din 2016, când candidatul la șefia Consiliului Județean va fi desemnat în urma unor sondaje sociologice. Acum suntem nevoiți să susținem propunerea vechiului PNL. E păcat că proiectele majore ale Clujului sunt toate compromise și numai politicienii sunt de vină pentru această situație, nicidecum funcționarii, cu care eu, cel puțin am colaborat excelent”.  Liberalii își fac griji că procedura votului, impusă de la București, va fi influențată de către Nicoară și că rezultatul final îi va favoriza tot pe Seplecan. “Probabil vor folosi metoda pixurilor roșii. Vor veni cu amenințări și nimeni nu va risca să voteze în defavoarea lui Seplecan”, a spus același primar sub protecția anonimatului.
 
Fără ajutor din partea foștilor PDL-iști, sau din partea PSD, nici o șansă să ajungă la șefia CJ
Cum sună strategie lui Seplecan? El are  nevoie de cel puțin 19 voturi în plenul Consiliului Județean pentru a prelua mandatul de vicepreședinte, în locul social-democratului Ioan Oleleu. Ajuns vicepreședinte, visează că UDMR-istul Vakar Istvan va fi revocat, tot prin vot, și că-l va putea înlocui în poziția de vicepreședinte cu atribuții de președinte. Numai că liberali mai dețin doar șase mandate în forul Consiliului Județean, așa că Seplecan n-are nici o șansă să-și îndeplinească visul fără colegii săi din vechiul PDL, care au 10 mandate. Nici așa, cu 16 voturi, nu se apropie de visul său, ca atare, Seplecan s-a orientat spre colegul său Rareș Rusu (fost PDL, actualmente PMP), și spre un alt tovarăș, Axente Husar (fost PPDD, actualmente independent). Lui Husar nu se știe ce i-a promis Seplecan, însă lui Rareș Rusu se spune că i-ar fi promis chiar scaunul de vicepeședinte al lui Vakar Istvan. Chiar și așa, Seplecan tot ar mai avea nevoie de un vot. Rămâne de văzut dacă îl va obține de la Valentin Pop (fost PP-DD, actualmente PLR), de la Ianchiș Iulia (PPDD) sau de la Andreea Morar (fostă PDL, actualmente indepenedntă). Sau poate chiar de la vereun reprezentant PSD. Cert este că dacă un singur consilier liberal defectează, visul lui Seplecan se va nărui. Din nou.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *