Skip to content
Economic Știri

Noiembrie: încrederea analiștilor CFA în economia României a scăzut cu 4,1 puncte

meridianteaparty.com

Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România, calculat pe baza estimărilor membrilor organizației, a scăzut în luna noiembrie, față de luna anterioară, cu 4,1 puncte, până la valoarea de 44,3 puncte, din cauza scăderii ambelor componente ale indicatorului, arată datele publicate vineri de CFA România.

Analiștii CFA estimează o rată anuală a inflației de 4,23% în următoarele 12 luni.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească).

În luna noiembrie, față de luna anterioară, indicatorul a scăzut  cu 4,1 puncte, până la valoarea de 44,3 puncte. Față de aceeași lună a anului anterior, indicatorul a crescut cu 0,2 puncte.

Ambele componente ale indicatorului au contribuit la această evoluție.

Astfel, indicatorul conditiilor curente a scăzut față de luna anterioară cu 7 puncte, până la valoarea de 55,6 puncte (față de aceeași lună a anului anterior, indicatorul condițiilor curente a scăzut cu 4,1 puncte). Indicatorul anticipațiilor a scăzut cu 2,6 puncte până la valoarea de 38,7 puncte (față de aceeași lună a anului anterior, indicatorul anticipațiilor a crescut cu 2,4 puncte)”, se arată într-un comunicat citat de Profit.ro.

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 83% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală).

Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,6991, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7427.

Totodată, rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (decembrie 2019/decembrie 2018) a înregistrat o valoare medie de 4,23%. Rata anuală a inflației, care măsoară evoluția prețurilor de consum în ultimul an, a scăzut în noiembrie la 3,43%, de la 4,25% în octombrie, potrivit datelor publicate recent de Institutul Național de Statistică (INS).

Sunt de remarcat anticipațiile de majorare a ratelor de dobândă (față de valorile actuale) la leu atât pentru scadențele pe termen scurt (3 luni), cât și pentru cele pe termen mediu (5 ani), peste 61%, și respectiv peste 64%, dintre participanții la sondaj anticipând această evoluție.

Astfel, rata medie a ROBOR cu scadența de 3 luni anticipată peste 12 luni este 3,64%, iar randamentul obligațiunilor suverane denominate în lei cu scadența de 5 ani este de 4,78%.

Ca urmare, având în vedere rata anticipată a inflației, pentru scadențele pe termen scurt, sunt anticipate în continuare dobânzi real negative”, se arată în comunicat.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni în rândul membrilor CFA România și al candidaților pentru nivelurile II și III ale examenelor CFA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *