Noii miniştri din guvernul R. Moldova au depus jurământul

NewsMaker

Dan Perciun, Adrian Efros şi Andrei Spânu sunt noii miniştri desemnaţi în guvernul de la Chişinău condus de Dorin Recean pentru a prelua portofoliile de la Educaţie, Interne şi respectiv Infrastructură şi Dezvoltare Regională. Cei trei au depus luni jurământul în faţa preşedintei Maia Sandu, relatează presa locală.

Numele celor trei miniştri a fost anunţat oficial luni, cu puţin timp înainte de depunerea jurământului.

La 14 iulie, premierul Dorin Recean a anunţat că trei miniştri şi-au depus demisia: Ana Revenco – de la Ministerul Afacerilor Interne, Anatolie Topală – de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Lilia Dabija – de la Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.

Adrian Efros, numit la conducerea Ministerului de Interne, este colonel şi fost şef al direcţiei de logistică a armatei naţionale.

Dan Perciun, care a preluat acum Ministerul Educaţiei şi Cercetării, este deputat al partidului de guvernământ, PAS, şi a fost preşedintele Comisiei pentru protecţie socială, sănătate şi familie.

În ceea ce-l priveşte pe noul ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, el era secretarul general al Cancelariei prezidenţiale şi a mai deţinut acest portofoliu în perioada august 2021 – februarie 2023, în fostul guvern condus de Natalia Gavriliţa.

Guvernul Recean a fost învestit în funcţie pe 16 februarie 2023, după ce Natalia Gavriliţa şi-a anunţat demisia din funcţie.

„Avem foarte mult de lucru în toate cele trei domenii şi aşteptarea mea este ca energia şi voinţa voastră să schimbe lucrurile spre bine, să permită să accelerăm lucrurile şi să reuşim să dăm un nou avânt transformărilor pe care le-am început. (…) Sunt domenii importante. Trebuie să reuşim să facem faţă problemelor curente, să reuşim să transformăm domeniile pe care o să le administraţi de azi înainte. Trebuie să reuşim împreună să facem suficiente reforme pentru ca să putem să îndeplinim obiectivul nostru pe termen mediu care este aderarea la Uniunea Europeană până în 2030”, le-a spus noilor miniştri şefa statului, Maia Sandu, citată de deschide.md.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: