Noile măsuri fiscale: Tensiuni în coaliție

Inquam Photos / Octav Ganea
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Purtătorul de cuvânt al social democraţilor, Lucian Romaşcanu, a vorbit la TVR Info despre măsurile fiscale. El a dat asigurări, la „Tema zilei”, că nu vor fi creşteri de taxe, în timp ce liberalul Daniel Fenechiu a vorbit despre reducerea cheltuielilor bugetare și eficientizarea activității. Partenerii de Coaliție au viziuni diferite în ceea ce privește măsurile necesare pentru reducerea deficitului bugetar.

Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Trebuie să mergem cu această reformă până la capăt. Nu sunt măriri de taxe. Renunțarea la unele facilități, renunțarea la unele cote (n.n. de TVA), la cea de cinci la sută. Facilitatea de cinci la sută este cea care dispare, nu se crește de la 5 la 9, deși aritmetic asta se întâmplă.(…) Cu certitudine va exista în acest pachet și o solicitare de reorganizare a instituțiilor statului la nivel local și central. Posibil să existe disponibilizări și altele decât posturile neocupate. Nu este o dramă. Sectorul privat tânjește după oameni calificați. Nu vor exista probleme de reintegrare.

Nu se va desființa nicio instituție de cultură, a existat în spațiul public acel presupus articol din presupusa OUG prin care sub 50 de angajați se comaseazaă cu altele și se dădeau afară 15% din oameni. Nu se va comasa în cultură și nu numai decât parte juridică și altele”, a adăugat Lucian Romașcanu.

Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL, a punctat: „Președintele Ciucă a anunțat, în repetate rânduri, că nu există probleme cu ordonanța de subțiere a aparatului de stat, pe care a discutat-o cu premierul și o susține. Se intenționează să se reducă numărul consilierilor, membrii consiliilor de administrație. Trebuie făcute evaluări la fiecare instituție și principala țintă nu este disponibilizarea, ci reducerea cheltuielilor bugetare și eficientizarea activității.”

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: