Nord Stream solicită peste 400 de milioane de euro de la asigurătorii săi pentru exploziile din 2022 

Sursa foto: X

Nord Stream solicită peste 400 de milioane de euro (436 de milioane de dolari) de la asigurătorii să, pentru exploziile din 2022 care au rupt conductele destinate transportului de gaze ruseşti în Germania, arată dosarele instanţei, transmite Reuters.

Nord Stream AG numeşte Lloyd’s Insurance Company şi Arch Insurance (UE) dac drept inculpaţi în procesul său, care a fost depus la Înalta Curte din Londra luna trecută.

Compania, cu sediul în Elveţia, a confirmat într-un e-mail că există o dispută contractuală la tribunalele comerciale din Londra între ea şi asigurătorii sistemului de conducte.

”Cu toate acestea, cerem înţelegerea că nu suntem în măsură să furnizăm niciun comentariu detaliat la procedurile legale”, a spus echipa de comunicare a Nord Stream.

Dosarele instanţei arată că actuala estimare preliminară a Nord Stream cu privire la ”costurile de dezhidratare şi stabilizare a conductei, de a întreprinde o reparaţie completă şi de a înlocui inventarul de gaze pierdute” este între 1,2 miliarde şi 1,35 miliarde de euro.

Procesul Nord Stream mai spune că una dintre conducte arăta ”deformată” într-o zonă în care fusese avariată, dar ”părea netedă şi tăiată” în alta.

Lloyd’s a refuzat să comenteze. Arch nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

Procesul se concentrează pe exploziile din septembrie 2022 care au rupt conductele Nord Stream 1 şi Nord Stream 2.

Suedia – care luna trecută a renunţat la anchetă – şi Germania au găsit ambele urme de explozibili legate de incident, sugerând că a fost un act deliberat.

Rusia şi Occidentul, aflate în conflict asupra invaziei ruse în Ucraina, s-au arătat cu degetul unul spre celălalt. Fiecare a negat orice implicare şi nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: