Skip to content
Politică

Norica Nicolai (ALDE), reacţie dură la suspiciunile de fraudă de la alegerile interne din USR: ‘Nu poți să îți depășești statutul de creație de laborator’

radiocluj.ro

Norica Nicolai, preşedintele Consiliului Naţional ALDE, comentează în termeni critici situaţia din USR, unde votul pentru alegerea președintelui partidului a fost prelungit cu 48 de ore din cauza unor probleme care au apărut la sistemul de vot electronic şi a suspiciunilor de fraudă. Norica Nicolai îl acuză pe Dan Barna, preşedintele USR, că demonstrează lipsă de respect faţă  de democraţie prin schimbarea regulilor în timpul jocului, ceea ce l-ar face icompatibil cu funcţia de preşedinte al României.

Democrație te mănânc – dimineața, la prânz și seara! Cam așa se traduc alegerile interne din USR.

Partidul care se revendică „tămăduitorul” democrației, al statului de drept este incapabil să facă propriile alegeri interne fără acuzații de fraudă. Mai nou, pentru funcția de președinte. Asta după ce în urmă cu câteva luni, tot printr-o mișcare spectaculoasă a președintelui Barna și a „partenerului” său Cioloș, au schimbat lista pentru europarlamentare pentru ca prietenii domnului Cioloș să ajungă în față, să prindă un loc. Fără să întrebe pe nimeni din USR. Însă, au trecut acele alegeri.

Acum, problema este următoarea: sunt acuzații grave cu privire la fraudarea alegerilor interne ale USR. Adică, domnului Barna (candidat la Președinția României) îi tremură genunchii că ar putea pierde bătălia internă din partid. Și ce face? Apelează la aceleași mişmașuri pe care USR le-a mai folosit: schimbă regulile în timpul jocului. Asta cu ajutorul comisiilor interne ale USR.

Atunci când vrei să fii președintele României, măcar ar trebui să te prefaci, ca Băsescu și Iohannis, că respecți regulile jocului (Constituţia, în cazul președinților). Dar, atâta timp cât tu, Dan Barna, faci schimbări din mers în propriul partid doar pentru a te alege președinte și mai prelungești votul cu încă două zile (durează, ce e drept, să calibrezi softurile încât să te dea președinte), mi se pare că nu e nicio diferență între dumneata și ceilalți președinți de până acum, care doar au mimat apărarea democrației și a Constituției.

Asta arată un lucru, domnule Barna: nu poți să îți depășești statutul de creație de laborator al unora care nu vor să schimbe nimic, care nu vor să piardă puterea din mâini. Din păcate, dumneata, care te revendici ca fiind omul nou din politică, ești mai dăunător unei democrații, unui stat de drept, decât Iohannis și Băsescu la un loc„, scrie Norica Nicolai pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *