Skip to content
Politică

Norica Nicolai, poziţie surprinzătoare faţă de Iohannis. Îi mai pasă acestuia de mame? EXCLUSIV

Eurodeputatul Norica Nicolai (vicepreşedinte al grupului ALDE din Parlamentul European) are o poziţie surprinzătoare faţă de liderul de la Cotroceni, Klaus Iohannis. Îi mai pasă acestuia de mame?

Parlamentarul european a oferit, marţi seară, pentru PSnews.ro, o serie de comentarii legate de recentele disensiuni dintre preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş pe marginea indemnizaţiilor pentru mame.

Amintim că, luni seară, cu ocazia depunerii jurământului de către noul ministru al Muncii (Dragoş Pîslaru), Iohannis le-a transmis lui Cioloş şi miniştrilor lui: „Vă rog să nu trataţi această chestiune într-un mod contabil. Este o lege pro-activă, foarte importantă pentru România”.

În acest context, Norica Nicolai a declarat pentru PSnews.ro: „Mie mi se pare foarte corectă poziţia preşedintelui, pentru că, în Parlament, când faci o lege, puterea executivă trebuie automat s-o execute (că de-aia e putere executivă) şi, în aceste condiţii, trebuie găsită o soluţie. Probabil că se va găsi, fiindcă subiectul nu este unul care să aibă o conotaţie politică, ci unul de substanţă: trebuie încurajată natalitatea; altfel, rămânem într-o situaţie la fel de neplăcută ca şi alte ţări europene care se confruntă cu această problemă”.

Întrebată de ce tocmai acum s-a gândit Iohannis să ia atitudine (în condiţiile în care subiectul constituia una dintre promisiunile lui din campania prezidenţială), Norica Nicolai a răspuns: „Pentru că domnul Iohannis, din păcate, nu a fost preocupat de această chestiune. Instituţia care a fost preocupată a fost Parlamentul. Ca atare, preşedintele, în momentul de faţă, a considerat şi dumnealui că este o soluţie bună să-şi îndeplinească o promisiune electorală pe care n-a cerut-o Parlamentului. Parlamentul a decis în virtutea prerogativelor sale”.

Pe de altă parte, vicepreşedintele grupului ALDE din Legislativul de la Bruxelles a arătat că această instituţie nu poate prea mult pentru sprijinirea natalităţii din statele membre UE.

„Eu nu pot face prea multe, pentru că, la noi, procedurile legislative sunt cu totul altele. Uniunea Europeană le-a recomandat statelor membre, în nenumărate rânduri, să întreprindă acţiuni concrete, iar eu sunt semnatara multor rezoluţii în acest sens. Însă noi nu putem face nimic concret, pentru că structurile care ţin de natalitate şi de alte tipuri de probleme sociale sunt de competenţa statelor membre, nu a Uniunii Europene”, a arătat Nicolai.

În acelaşi context, europarlamentarul ALDE a făcut un scurt bilanţ al activităţii Claudiei Costea, fostul ministru al Muncii.

„Eu o cunosc pe doamna Costea – ştiu că este un profesionist de excepţie şi îmi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat. Eu pot să înţeleg, pentru că, probabil, nu a fost lăsată să ia decizia cu privire la această chestiune, ci, dimpotrivă, cred că a fost constrânsă de comportamentul Ministerului Finanţelor, care întotdeauna se comportă mai mult ca un stat în stat decât ca un minister al Finanţelor. Nu cred că a fost lăsată doamna Costea să facă ceva şi, ca atare, mi se pare foarte bine că şi-a prezentat demisia, fiindcă, altfel, risca să se compromită şi uman, şi profesional”, a punctat Nicolai.

Solicitată să comenteze trecutul noului ministru Dragoş Pîslaru şi relaţia acestuia cu banii lui Liviu Dragnea, Norica Nicolai a afirmat: „Nu ştiu dacă domnul Pîslaru reuşeşte să facă ceva în Ministerul Muncii – cred că este mai degrabă un ministru de tranziţie, care, probabil, va administra treburile ministerului până când acest guvern părăseşte guvernarea. Nu cred că mai mult poate face. Altminteri, referitor la strategia pe care a făcut-o pentru domnul Dragnea prea multe comentarii nu am de făcut, în sensul că, în opinia mea, şi această strategie, ca şi altele, rămâne doar pe hârtie, pentru că implementarea oricărei strategii în România este cea mai mare problemă a ţării”.

CITIŢI ŞI: Viceguvernator BNR şi un fost ministru, hrăniţi de mâna baronului Dragnea. Peste 100.000 de euro pe un document inutil / EXCLUSIV (FOTO)

Nu în ultimul rând, chestionată în legătură cu problemele din justiţie ale preşedintelui Klaus Iohannis (mai precis, în ceea ce priveşte banii pe care acesta trebuie să-i returneze după ce a pierdut casa din Sibiu în instanţă), Norica Nicolai a replicat: „Eu nu ştiu dacă instanţa îl obligă să şi restituie banii. Dacă l-ar obliga, automat trebuie să-i restituie. Dacă, în schimb, instanţa tace, se consideră că, până la momentul în care instanţa s-a pronunţat, s-a comportat faţă de acel imobil ca un proprietar şi, ca atare, nu se consideră îndreptăţit sau obligat să restituie banii. Nu cunosc dispoziţia instanţei – asta trebuie verificată”.

ALDE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *