Skip to content
Politică

Norica Nicolai, previziune fără înconjur pentru moțiune. Ce așteptări are de la UDMR și Iohannis EXCLUSIV

psnews.ro

Eurodeputatul Norica Nicolai – vicepreședinte al grupului ALDE din Parlamentul European – a acordat marți o declarație pentru PSnews.ro, în care a lansat o previziune fără înconjur pentru moțiunea de cenzură al cărei vot trebuie să aibă loc miercuri.

Încă de la început, președintele Consiliului Național al ALDE România a susținut că moțiunea va pica la un scor detașat, din cauza lipsei de credibilitate de care a dat dovadă opoziția.

„Mă aștept să cadă, să fie respinsă cu scorul previzibil: adică o mare majoritate. După părerea mea, la momentul în care opoziția a improvizat această moțiune de cenzură, argumentele pe care le-a furnizat și modul în care s-a comportat în relația cu celelalte partide confirmă faptul că este doar un exercițiu de imagine și nu utilizarea unei instituții parlamentare serioase”, a afirmat Nicolai.

Întrebată dacă se așteaptă la surprize din partea UDMR în ziua moțiunii (în sensul unui vot anti-PSD), șefa CN al ALDE a negat, arătând cu degetul către neseriozitatea PNL în relația cu Uniunea Democrată Maghiară din România.

„Nu m-aștept ca UDMR să-și schimbe atitudinea, pentru că UDMR este un partid care s-a comportat responsabil în activitatea sa politică, iar domnul Kelemen Hunor – pe care l-am auzit întâmplător astăzi – a afirmat foarte clar că Partidul Național Liberal a acționat adesea împotriva unor chestiuni care țineau de bunul-simț în relația cu UDMR”, a detaliat Nicolai.

Alt subiect discutat cu Norica Nicolai s-a referit la recentele plecări din PNL: în special spre ALDE, dar și una către PSD. Astfel, europarlamentarul a dat vina pe comportamentul actualei conduceri din Modrogan.

„În PNL există o clară nemulțumire cu privire la modul în care se realizează opoziția și la modul în care se comportă conducerea acestui partid. Din câte cunosc eu, există foarte mulți membri ai Partidului Național Liberal (senatori, deputați, membri din administrația publică locală) care doresc să părăsească acest partid”, a punctat Norica Nicolai.

În încheiere, am vrut să știm dacă eurodeputata consideră necesară suspendarea președintelui Klaus Iohannis imediat după respingerea moțiunii, din cauză că șeful statului continuă să amâne revocarea Codruței Kovesi de la conducerea DNA. În replică, Norica Nicolai s-a arătat împăciuitoare, pledând pentru răbdare.

„Domnul președinte trebuie totuși într-un final să dovedească românilor că este președintele României și că respectă Constituția acestei țări. Eu cred că putem să mai așteptăm. Sigur: dânsul este foarte ocupat: merge cu bicicleta, citește… are alte preocupări. Dar e momentul – și fac un apel la președinte – să se preocupe și de respectul față de Constituția României. Dacă acest lucru va continua, vom putea discuta. Dar până atunci nu cred că este cazul să discutăm despre o posibilă suspendare a președintelui. Eu am mai mult respect pentru țară și îmi doresc stabilitatea acestei țări decât am pentru umorile președintelui”, a conchis Nicolai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *