Norvegia, unul dintre puţinii donatori majori care şi-a menţinut ajutorul acordat Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), a anunţat miercuri plata a 275 de milioane de coroane (24 de milioane de euro) către agenţie ca răspuns la situaţia „catastrofală” a palestinienilor, relatează AFP.
„UNRWA este mult mai mult decât o organizaţie umanitară. Reprezintă angajamentul comunităţii internaţionale de a satisface nevoile de bază ale refugiaţilor palestinieni până la găsirea unei soluţii politice a conflictului”, a declarat şeful diplomaţiei norvegiene, Espen Barth Eide, într-un comunicat.
„Este complet exclus ca Norvegia să renunţe la acest angajament într-un moment în care Fâşia Gaza este practic în ruine”, a adăugat el, scrie Agerpres.
Mai mulţi donatori importanţi, cum ar fi Statele Unite, Germania sau Marea Britanie şi-au suspendat finanţarea UNRWA, în centrul unei controverse după acuzaţiile Israelului împotriva a 12 dintre cei 30.000 de angajaţi regionali suspectaţi că ar fi fost implicaţi în atacul Hamas din 7 octombrie.
„Aceste acuzaţii sunt şocante şi cerem transparenţă deplină. Nu trebuie să existe toleranţă pentru astfel de acţiuni”, a subliniat ministrul norvegian.
„Cu toate acestea, nu ar trebui să pedepsim colectiv milioane de oameni pentru presupusele acţiuni a 12 membri ai personalului”, a adăugat el, solicitând din nou celorlalţi donatori „să se gândească la consecinţele” suspendării finanţării lor.
El a descris drept „catastrofală” situaţia palestinienilor din Fâşia Gaza, dar şi din Orientul Mijlociu în ansamblu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News