Skip to content
Politică

Coaliția pentru Modernizarea României, protest vehement față de Sky News: E inacceptabil!

Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR) protestează vehement faţă de modul în care unii jurnalişti ai canalului Sky News au atacat nepermis România ca stat folosind manipularea, minciuna, corupţia.
Potrivit unui comunicat remis de presă, CNMR apreciază în mod special activitatea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) care „a apărat cu profesionalism statul român şi valorile sale, nepermiţând unei găşti transnaţionale să transforme încă odată România şi cetăţenii acesteia în ţinte”.
De asemenea, CNMR remarcă şi apreciază poziţia fermă a Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, una dintre puţinele instituţii politice ale statului român care au reacţionat în acest caz, precum şi poziţia Ambasadorului României în Marea Britanie, care a reacţionat prompt.
„Această acţiune denigratoare se încadrează într-o campanie evidentă de distrugere a statului român şi a instituţiilor sale, cu interese externe şi interne, iar CNMR, caracterizată de spiritul naţional al organizaţiilor membre, nu va tolera niciodată atacarea pe nedrept a statului român, a cetăţenilor României, a valorilor şi tradiţiilor româneşti”, spun reprezentanții CNMR.
Conform sursei citate, CNMR, va depune o notă de protest la sediul Ambasadei, astfel încât o anchetă în Marea Britanie să fie derulată în paralel cu cea a DIICOT din România.
„Acest gest nu este îndreptat înspre statul britanic, care a demonstrat cooperare şi resposabilitate în acest caz, ci este menit să ajute instituţiile britanice în desfăşurarea acestei anchete. Din păcate, în acest caz, nu avem de-a face cu o acţiune pur jurnalistică, ci cu o activitate infracţională, evident concertată, motiv pentru care aşteptăm răspunsul instituţiilor britanice faţă de aceste solicitări”, se mai arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *