Skip to content
Social

Notre-Dame în flăcări şi precedentul tragic de la Costeşti. Acum 89 de ani, în Săptămâna Mare, biserica din sat a ars. Au murit 116 copii

Ziarul din Muscel

La 18 aprilie 1930, în Săptămâna Mare de dinaintea Paştelui, bisericuţa din lemn din Costeşti, judeţul Argeş, a ars din temelii în timpul slujbei de Denie. Aproape toţi copiii satului au ars de vii, înghesuiţi în biserica de doar 24 de metri pătraţi. La fel ca la Notre-Dame din Paris, unde focul nu a atins altarul și crucea de lemn, și la Costești s-a întâmplat o minune: biserica a ars complet, dar un obiect de hârtie a rămas intact, Sfânta Evanghelie.

Era Vinerea Mare atunci, în 1930, iar preotul Dumitru Vişinescu şi mulţimea de enoriaşi se pregăteau pentru slujba de Denie.

Biserica n-avea uşă, ci doar o deschizătură joasă, lată de 60 de centimetri, cât să treacă un singur om, cu capul plecat. Ferestrele erau înguste şi ferecate cu gratii de metal.

Erau 200 de oameni veniți la slujbă și nu puteau încăpea toți în biserică, așa că au stabilit ca înăuntru să stea numai copiii – 116 elevi de şcoală primară şi elevi de liceu, cel mai mic, o fetiţă de numai opt ani – iar părinţii şi bunicii să stea afară.

Lumânarea care a pornit iadul

La un moment dat, în timpul slujbei, dascălul a aprins o lumânare. Flacăra a crescut şi a aprins o coroană din celuloid ce stătea deasupra sfeşnicului. Focul a fost stins iute de dascăl, strivit în bătăi din palme, stârnind zeci de scântei. Una singură s-a înălţat şi a pătruns, printre crăpături, în podul bisericii, locul unde erau strânse, de ani şi ani, coroanele vechi. În câteva clipe, podul era în flăcări.

Părinţii de afară s-au îmbulzit la uşă, încercând să intre, să-şi salveze copiii. Ei se împingeau să intre, copiii se chinuiau să iasă şi nu reuşeau, tocmai din cauza părinţilor lor, care le blocau ieşirea. Îmbulzeala aceea i-a ţinut captivi, pradă fumului toxic și flăcărilor.

Au murit toţi, 116 copii, tot tineretul satului.

Martori oculari în presa vremii

Iată ce povesteşte un martor ocular pentru ziarul „Universul” – numărul din 24 aprilie 1930: „O femeie îşi pierduse toţi cei cinci copii ai săi. Aliniase cadavrele pe iarbă, în ordinea vârstei. Iaca pe Ancuţa, spunea ea, asta e Mărioara, el e Nicolae. Ancuţa nu avea cap, o bucată din şira spinării ieşea din gulerul bluzei. Marioara avea numai craniul. Nicolae avea ţeasta capului spartă, fără creier. Şi femeia se silea, în halucinaţia ei, să dovedească cu fotografiile aduse de acasă că aceia şi nu alţii sunt copiii ei”.

La scurt timp după tragedie, în Costeşti au început să moară părinţii. Îşi pierduseră şi câte patru, cinci copii şi se simţeau vinovaţi. Dacă nu s-ar fi îmbulzit blocând intrarea, odraslele lor ar fi ieşit singure.

Astăzi, puţini săteni din Costeşti mai ştiu de tragedia din 1930. Dar toţi ştiu o vorbă-blestem, înpământenită în partea locului. Vorba asta sună cam aşa: „Să trăieşti, ca popa din Costeşti!”.

Mai multe detalii aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *