Skip to content
Politică

Nou bilanţ cutremurător al atentatului din Ankara: 34 de morți și 125 de răniți

Sosesc veşti foarte proaste din Turcia. Un nou bilanţ cutremurător al atentatului din Ankara se referă la 34 de morți și 125 de răniți.

Anunţul privind atacul armat comis duminică seară cu o mașină-capcană într-o stație de autobuz a fost făcut de ministrul turc al Sănătății, Mehmet Müezzinoglu, informează AFP, citată de Agerpres.

„30 de persoane au fost ucise pe loc și alte patru (au murit) la spital”, le-a declarat Müezzinoglu jurnaliștilor după o reuniune de securitate convocată de prim-ministrul Ahmet Davutoglu.

Bilanțul anterior anunțat de guvernorat era de 27 de morți și 75 de răniți, amintește France Presse.

Ministrul de interne, Efka Ala, a explicat, la rândul său, că „un vehicul capcană circulând” în centrul orașului este la originea atacului, dar el nu a făcut referire la nicio organizație.

„Dispunem de elemente serioase în această anchetă, dar toate acestea vor fi anunțate ulterior, poate mâine (luni)”, a spus Ala. „Turcia va merge mai departe cu hotărâre în lupta împotriva terorismului”, a adăugat el.

Potrivit ministrului sănătății, „una sau două dintre victime sunt la originea acestui atac”.

Explozia s-a produs la 18.45 ora locală (16.45 GMT) în piața foarte frecventată Kizilay, situată în inima Ankarei, unde se află magazine și prin care trec multe linii de autobuz și o stație de metrou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *