Nou cutremur pe piața MEDIA. Încă un trust de presă are conturile blocate de ANAF

Piața media din România este din nou în vizorul inspectorilor ANAF. După problemele avute de Realitatea TV, încă o instituție media are conturile blocate de cei de la ANAF.

Clienții Mediafax Group au primit înștiițări de la ANAF prin care sunt anunțați de “înființarea popririi asiguratorii”. ANAF spune că măsura a fost luată din cauza datoriilor companiei Mediafax, informează paginademedia.ro.

Aceeași sursă  prezintă o scrisoare primită de un client Mediafax care detaliază și suma pe care o are de recuperat ANAF de la firma lui Adrian Sârbu: 21 de milioane de lei.

“Se înființează poprirea asiguratorie asupra sumelor de bani datorate de dvs. cu orice titlu, debitorului S.C. Mediafax Group SA.

Sumele vor fi reținute și în cazul începerii procedurii de executare silită, după transmiterea de către organul de executare a titlului executoriu.”

Decizia este luată “în baza art. 129 din Ordonanța Guvernului 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii emisă de Direcția Generală Antifraudă Fiscală.”

Scrisoarea ANAF către clienți detaliază suma pe care Mediafax ar trebui să o dea statului: peste 21 de milioane de lei, adică aproximativ 4,7 milioane de lei. Cei mai mulți, 10,8 milioane de lei (adică 2,5 milioane de euro) reprezintă Taxa pe Valoare Adăugată – TVA. Aproape 3 milioane de lei (680.000 de euro) sunt trecuți la contribuția de asigurări sociale de stat datorată de angajator.

Orlando Nicoară, director general Mediafax Group, a declarat pentru paginademedia.ro că a decizia ANAF a fost constestată și că măsura aplicată clienților Mediafax “nu reprezintă un titlu executoriu, ci un sechestru asigurator”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL