Skip to content
Politică

Nou scandal în Voluntari. Candidatul PNL îi cere socoteală primarului Pandele pentru o expropriere

A izbucnit un nou scandal în oraşul Voluntari din Ilfov. Candidatul PNL la primăria localităţii îi cere socoteală actualului edil, PSD-istul Florentin Pandele, în ceea ce priveşte o expropriere.

Într-un comunicat trimis, marţi, PSnews.ro, deputatul liberal Florin Secară îi cere lui primarului Pandele „să dea explicaţii publice de urgenţă în chestiunea expropierii companiei ROMVAC”, susţinând că „sunt indicii de un nou caz de nepotism”.

„Am citit şi eu, cu stupefacţie, dezvăluirile făcute de cotidianul «România Liberă», în chestiunea companiei Romvac din oraşul Voluntari. De asemenea, observ că nu v-aţi deranjat să oferiţi explicaţii publice în această chestiune, deşi acestea v-au fost solicitate. Pe această cale, vă cer să răspundeţi  de urgenţă la o serie de întrebări pe care şi le pune orice cetăţean din Voluntari cu bune intenţii, după ce a citit dezvăluirile presei:

  1. De ce a susţinut primăria Voluntari expropierea unei părți a terenurilor producătorului de vaccinuri, în condiţiile în care compania câştigase un proces cu prefectura în aceeaşi speţă? Practic, indirect, aţi încălcat o decizie a instanţei.
  2. Cum apreciaţi faptul că unul din beneficiarii exproprierii este Cristi Dumitru, fratele directorului executiv adjunct al Primăriei Voluntari Adrian Dumitru și, totodată, fiul consilierului local PSD Emil ­Dumitru. Nu consideraţi că acesta este un caz clar de nepotism şi conflict de interese?
  3. Cum comentaţi declaraţiile lui Emil Dumitru, consilier local PSD, care a spus, despre respectivul lot: «Acea parcelă este aur pentru mine» sau «Vreau să-mi parchez camioanele acolo»? Domnul Dumitru pare că se incriminează singur.
  4. Cum explicaţi că aţi susţinut declanşarea procedurilor de expropriere în vederea realizării obiectivului de interes local «Reabilitare drum acces Romvac», chiar dacă este vorba despre o şosea de beton, în stare fizică foarte bună?
  5. Este întâmplător faptul că fostul prefect Daniel Mihai Rășică – cel care a invocat pericolul rusesc atunci când a cerut anularea titlului de proprietate pe un teren al companiei Romvac – a fost şeful dvs de cabinet şi este naşul dvs de căsătorie?
  6. Departe de mine gândul de a mă transforma în avocatul unei companii private, dar nu consideraţi că întregul caz reprezintă dovada unui nou caz de nepotism pe care îl practicaţi în cadrul primăriei Voluntari?

Vă cer, pe această cale, să nu îi trataţi cu aroganţă şi autosuficienţă pe locuitorii din Voluntari şi să oferiţi explicaţii publice în speţa de mai sus. Potrivit cetăţenilor din Voluntari, nepotismul şi favorizarea apropiaţilor dvs sunt la ordinea zilei la nivelul primăriei pe care o conduceţi şi cazul prezentat de presă reprezintă o nouă dovadă în acest sens”, mai scrie Florin Secară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *