Coaliția de guvernare analizează noi măsuri pentru a tempera creșterea prețurilor la carburanți, într-un context în care costurile la pompă continuă să urce și pun presiune pe economie.
Potrivit unor surse politice Digi24, în cadrul unei ședințe desfășurate luni la Palatul Victoria, oficialii au discutat un scenariu care vizează taxarea suplimentară a companiilor din domeniu care obțin „supraprofit” în urma scumpirilor.
Propunerea ar veni din partea Ministerului Finanțelor și ar urmări ca o parte din câștigurile considerate excesive să fie direcționate către bugetul de stat. Totuși, nu a fost stabilit un prag clar peste care profitul ar urma să fie considerat „supraprofit”.
Discuțiile au loc în paralel cu alte măsuri analizate de Guvern pentru reducerea prețurilor, principala variantă fiind scăderea accizei la carburanți, posibil în mod gradual.
De altfel, autoritățile caută soluții rapide după ce prețurile au crescut semnificativ în ultimele săptămâni, iar motorina se apropie de pragul de 10 lei pe litru în unele zone.
În acest moment, nu a fost luată nicio decizie finală. Oficialii au precizat că toate scenariile sunt încă în analiză, urmând ca în perioada următoare să fie stabilite măsurile concrete.
Guvernul încearcă astfel să găsească un echilibru între protejarea consumatorilor și menținerea stabilității bugetare, într-un context economic complicat și marcat de volatilitatea pieței energetice.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









