Nouă investiție militară masivă în România. Gigantul Rheinmetall pregătește încă două proiecte

Guvern

Compania germană Rheinmetall vrea să se implice în România și în dotarea unităților militare cu tancuri, un proiect de aproape 8 miliarde de euro, pe care România le vrea construite în mare parte în țară.

În același timp există și un plan de fabricare de muniție de calibru mediu.

Surse apropiate discuțiilor au precizat pentru Europa Liberă că firma germană ar putea fi astfel cooptată în cel puțin trei proiecte de aprovizionare sau dezvoltare militară în România.

Rheinmetall Victoria S.A. va fi cea mai modernă companie din lume în acest moment pentru producerea de pulberi cu bază dublă și triplă, a declarat Armin Papperger, CEO al companiei germane Rheinmetall, după semnarea în urmă cu puține zile a unui acord de colaborare cu partea română, la Palatul Victoria, în prezența premierului Ilie Bolojan.

”Acum aceste pulberi sunt necesare în întreaga lume și cu precădere în Europa, pentru a permite ajutor pentru forțele de apărare și sunt necesare și în România. Construim capacități cam de 60.000 de încărcături, adică 300.000 de încărcături modulare ceea ce înseamnă una din cele mai mari capacități în lume pentru sisteme de artilerie. Vom produce de asemenea 200 de tone de pulberi pentru nevoile locale, mai ales pentru calibrul sovietic de 120 de milimetri și pentru calibrul mediu.

Rheinmetall, în această cooperare, va investi prin companiile sale peste 400 de milioane de euro. Din punct de vedere civil, România va face investiții de 120 de milioane de euro. Primim ajutor din partea programelor europene, 47 de milioane dintr-un un program aprobat de Bruxelles, iar Guvernul va primi bani prin programul SAFE, de asemenea”, a spus CEO-ul Companiei Rheinmetall AG.

Potrivit acestuia, de aici producția poate fi dusă la altă scară, urmând a vedea ce se întâmplă cu ”calibrul mediu, cu tancurile”, cu scopul construirii infrastructurii pentru această industrie de profil din România.

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a semnat recent, în Germania, definitivarea cadrului contractual prin care Pirochim, în asociere cu gigantul german al apărării Rheinmetall, va construi de la zero ″o fabrică de pulberi pentru muniție, care are șansa să fie cea mai performantă din lume″, potrivit ministerului.

Pentru construirea fabricii este expropriat combinatul chimic Viromet.

Valoare totală a investiției este de 535 de milioane de euro, iar lucrările de construire ar trebui să înceapă anul viitor și să dureze 3 ani.

Proiectul are deja asigurată o finanțare UE nerambursabilă de 47 milioane euro, prin Fondul European de Apărare.

Se estimează că, după demararea producției, joint-venture-ul Pirochim-Rheinmetall, care va opera fabrica, va avea vânzări anuale de peste 601 milioane lei, cu profit net de mai mult de 118 milioane lei.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: