Skip to content
Politică

UPDATE Surse: Cum intervenea noul ”client” al DNA pentru vărul său și ce avantaje ar fi avut / Important vicepreședinte liberal, acuzat de DNA de luare de mită

UPDATE

Conform Agerpres.ro, DNA verifică şi faptul că reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, în calitate de autoritate contractantă, în perioada decembrie 2012 — iulie 2013, au încheiat cu o firmă din Comarnic, în calitate de furnizor, cinci contracte de achiziţii produse alimentare necesare blocului alimentar al spitalului (carne de pasăre, legume în conservă şi/sau la cutie, orez, zahăr etc.) prin negociere directă, fără anunţ de participare, motivându-se situaţia de extremă urgentă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute, fără ca, în realitate, să existe o astfel de situaţie, valoarea fiind de peste 441.000 lei.

Sursele subliniază că aceste contracte ar fi fost încheiate la intervenţia lui Roşca, deoarece firma beneficiară era a vărului său, Adrian Rotilă. Firma acestuia a beneficiat de contracte şi de la CJ Prahova în perioada când Mircea Roşca era consilier judeţean.

Procurorii anticorupţie ar fi constatat că Adrian Rotilă a cumpărat prin firmă un autoturism Audi în leasing care este folosit în realitate, încă de la achiziţionare, în 2013, de Mircea Roşca. În septembrie 2013, au precizat sursele, deputatul ar fi beneficiat de lucrări de construcţii în valoare de peste 35.000 lei efectuate la locuinţa sa situată în oraşul Comarnic, precum şi de suma de aproximativ 90.000 lei, reprezentând contravaloarea a cca 500 m.c. beton, achiziţionat de Rotilă.

Potrivit surselor, foloasele ar fi fost în schimbul intervenţiei lui Roşca la factorii de decizie din instituţii publice din judeţul Prahova (Spitalul Judeţean, Consiliul Judeţean, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului — Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Călineşti, Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat — Sucursala pentru Reprezentare şi Protocol Sinaia) asupra cărora avea influenţă prin prisma calităţilor pe care le-a deţinut (consilier judeţean, vicepreşedinte/preşedinte PNL Prahova, director general la S.C. Hidro Prahova S.A. — Sucursala Sinaia, vicepreşedinte al CJ Prahova, deputat), în vederea atribuirii către societăţile deţinute de vărul său a unor contracte de achiziţii publice.

Unul din cei mai importanți vicepreședinți ai PNL a intrat în vizorul DNA pentru fapte de corupție, mai precis pentru luare de mită în anul 2011.

Parlamentarul MIRCEA ROSCA, liderul PNL Prahova și si GABRIEL POPESCU, presedintele PNL Azuga, sunt acuzati de LUARE de MITA, informeaza postul B1 Tv.

Conform sursei citate, MIRCEA ROSCA este acuzat ca ar fi primit suma de 5000 de euro in anul 2011 din partea unui om de afaceri din orasul Comarnic pentru a sustine cauza acestuia in fata presedintelui PNL Azuga, GABRIEL POPESCU, in vederea realizarii unei afaceri.

Potrivit declarației de avere, Gabriel Popescu deține un teren agricol de 0,36 hectare în comuna Pucheni și două case în Azuga și Pucheni. Are un atoturism Citroen C5. Are contractate două credite bancare, unul de 33.500 lei și unul de 27.907 lei. Consilierul local lucrează în cadrul SC Hidro Prahova ca șef de echipă.

Cei doi sunt audiati la sediul DNA filiala Ploiesti, informeaza surse judiciare citate de reporterii B1 Tv.

Stire in curs de actualizare.

 

1 comentariu la “UPDATE Surse: Cum intervenea noul ”client” al DNA pentru vărul său și ce avantaje ar fi avut / Important vicepreședinte liberal, acuzat de DNA de luare de mită

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *