Nouă reformă fiscală, după alegeri. Ciolacu: Se va face conform unui acord agreat cu Comisia Europeană

Sursa: Guvernul României Facebook

O nouă reformă fiscală va avea loc după alegeri, anul viitor, a anunțat premierul Marcel Ciolacu, precizând că aceasta se va face conform noului acord, agreat de Comisia Europeană.

Ministerul Finanțelor urmează să negocieze acordul cu Comisia pentru următorii 7 ani, astfel încât România să se poată menține în deficitul bugetar de 3% și să se poată dezvolta în continuare, a spus premierul la Realitatea Plus.

Vom avea un nou acord cu Comisia Europeană. (…) actualul ministru al Finanțelor se duce să negocieze un acord pe 7 ani pentru a intra în deficitul asumat la 3%. Deja ministrul Finanțelor a avut întâlniri la Bruxelles cu reprezentanții Comisiei Europene. Comisia ne sesizează dacă în actualul acord am avut sau nu creștere, iar în funcție de previzionare se va semna un nou acord pentru următorii 7 ani, astfel încât România să se poată dezvolta în același ritm pe care îl avem acum. M-am uitat și eu pe cifre. (…) Comisia vede că vom avea prima sau a doua creștere economică din Uniune, normal că nu vor veni să te omoare. Vom avea o nouă reformă fiscală în care se vor așeza lucrurile în anumiți parametri. Asta nu înseamnă că nu vom avea măriri de taxe. Până atunci se face și digitalizarea ANAF-ului. Așa se va vedea un tablou complet a circulației banilor„, a spus Marcel Ciolacu.

Citește articolul integral AICI. 

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: