Nouă rundă de negocieri, în Egipt, privind încetarea focului în Fâșia Gaza

Fasia Gaza
Sursa foto: X / NEXTA

Cel puţin 40 de palestinieni au fost ucişi ieri în lovituri aeriene israeliene în Fâşia Gaza, afirmă surse medicale locale. Cel mai grav incident a avut loc în apropierea oraşului Khan Younis, în centrul Fâşiei, unde cel puţin 29 de civili, majoritatea femei şi copii, care se adăpostiseră în corturi, lângă o şcoală, şi-au pierdut viaţa.

Israelul a afirmat că anchetează incidentul şi că a ţintit un luptător Hamas care luase parte la atacul terorist din 7 octombrie. Forţele israeliene şi-au continuat şi asaltul asupra oraşului Gaza, din nordul Fâşiei, unde afirmă că au eliminat în ultima săptămână peste 150 de luptători ai Hamas. Gruparea teroristă a ameninţat că s-ar putea retrage de la negocierile privind o încetare a focului. O nouă rundă de două zile a avut loc în Egipt şi va fi urmată de discuţii în Qatar. Corespondentul RRA Ion Ştiubea are detalii.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: