Toni Neacșu: Guvernul intră în noua sesiune parlamentară cu strategia „ocolirii” Parlamentului

Toni Neacșu
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Debutul noii sesiuni parlamentare aduce pe agenda politică restanțe majore din 2025, de la pachete de austeritate și măsuri de relansare economică până la modificarea regimului pensiilor de serviciu. Fostul judecător constituțional Toni Neacșu susține că Executivul va încerca să forțeze adoptarea acestora evitând dezbaterea parlamentară și apelând masiv la ordonanțe de urgență.

„Astăzi începe noua sesiune parlamentară, ceea ce înseamnă că se intră în linie dreaptă pentru finalizarea tuturor restanțelor de anul trecut, de la pachetul 3 de austeritate până la măsurile de relansare ale PSD și ajustarea regulilor pentru toate pensiile de serviciu, inclusiv interzicerea cumulului”, arată Toni Neacșu într-o analiză pe contul său de Facebook.

OUG-urile, varianta rapidă a Guvernului

Potrivit analizei sale, strategia Guvernului va fi „evitarea Parlamentului, atât cât se poate, și legiferarea pe calea ordonanțelor de urgență”.

Deși angajarea răspunderii este o procedură rapidă, aceasta presupune riscuri politice și constituționale considerabile.

„Angajarea răspunderii Guvernului este o cale rapidă de legiferare, dar doar atunci când coaliția funcționează impecabil și deții controlul asupra Curții Constituționale”, avertizează Neacșu.

În schimb, ordonanțele de urgență sunt, în opinia sa, mult mai eficiente din perspectiva Executivului:

„Calea OUG este și mai rapidă, deși e o formă și mai agresivă împotriva parlamentarismului, și mai puțin riscantă”.

De ce sunt OUG-urile mai sigure politic

Fostul judecător explică avantajele concrete ale acestei formule: „E mai rapidă fiindcă intră în vigoare imediat și nu mai face un ocol lung pe la CCR și este mai sigură pentru că nu mai presupune votarea unei moțiuni de cenzură”.

În plus, riscul de neconstituționalitate este, pe termen scurt, mult diminuat: „Nu mai riști foarte mult la CCR pe măsuri neconstituționale”.

Miza-cheie: numirea Avocatului Poporului

În acest context, una dintre cele mai importante bătălii politice va fi desemnarea unui nou Avocat al Poporului.

„Tocmai de aceea una din principalele mize va fi numirea rapidă a unui Avocat al Poporului, fără protecția căruia legiferarea prin OUG-uri nu mai este așa comodă”, subliniază Toni Neacșu.

El arată că Avocatul Poporului este singura instituție care poate bloca rapid o ordonanță de urgență:

„Avocatul Poporului este singurul care poate ataca la Curtea Constituțională o ordonanță de urgență, care altfel oricum intră imediat în vigoare și produce efecte juridice”.

Dacă această sesizare nu are loc, consecințele pot fi de durată:

„Dacă Avocatul Poporului nu aduce neconstituționalitățile evidente la verificarea CCR, atunci OUG-ul își produce toate efectele, chiar și pe cele contrare Constituției”.

Corecții tardive și ani de așteptare

Neacșu avertizează că eventualele sancțiuni vin prea târziu:

„O eventuală sancționare va avea loc tardiv, după ce se vor deschide dosare în instanțe și se vor invoca excepții de neconstituționalitate. Asta înseamnă un orizont de așteptare cuantificat în ani”.

Calcul politic: AUR, PSD și protejarea premierului

Din punct de vedere politic, strategia OUG-urilor are efecte directe asupra opoziției.

„Asumarea prin OUG a reformei administrației și a măsurilor economice ale PSD lipsește AUR-ul de o posibilă moțiune de cenzură”, notează Toni Neacșu, amintind că partidul poate iniția o singură moțiune pe sesiune.

În același timp, această abordare îl protejează pe premier:

„În acest fel și Ilie Bolojan este personal securizat și mai puțin expus șantajului politic în interiorul coaliției dinspre PSD”.

Efecte în interiorul PNL

Numirea unui Avocat al Poporului apropiat de USR și de președintele Nicușor Dan ar avea impact și asupra echilibrelor din PNL.

„Evident, numirea ca Avocat al Poporului a unui simpatizant al USR și al președintelui Nicușor Dan îl întărește pe Ilie Bolojan și în interiorul PNL, unde reprezintă mai degrabă aripa userizată”, conchide Toni Neacșu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: