Skip to content
Sport

Noua versiune de top a modelului Logan. La ce preț ți-o poți achiziționa

Dacia a lansat o nouă versiune de top a modelului Dacia Logan, Prestige.

Astfel, noua versiune a modelului Logan se poate achiziționa la preţuri de 9.600 euro pentru varianta cu motorizare pe benzină, respectiv 11.700 euro pentru cea pe motorină.

Pe lista echipamentelor de care dispune Prestige se regăsesc sistemul de climatizare cu reglare automată, comenzi ale geamurilor electrice pe portiere, un nou design interior, cu o planşă de bord echipată cu aeratoare centrale dreptunghiulare, o tapiţerie cu design nou, semnalizatoare pe oglinzile retrovizoare exterioare, sistem multimedia şi de navigaţie MediaNav şi proiectoare dublu optice, potrivit romaniatv.net.

Noua versiune Logan Prestige va fi disponibilă în două versiuni de motorizare, ambele răspunzând normei Euro 6 şi care constituie în acelaşi timp cele mai solicitate propulsoare de către clienţii gamei Logan.

Cele două versiuni sunt motorul pe benzină de 1.2 litri şi 16 supape, de 73 CP, precum şi propulsorul diesel 1.5 dCi de 75 CP. Preţurile de achiziţie al noii versiuni de echipare de top sunt de 9.600 de euro cu TVA în cazul motorizării pe benzină şi de 11.700 de euro cu TVA în versiunea diesel.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *