Skip to content
Social Știri

Noul director general al Tarom este Mareşi Cărăvan

Profit.ro

Transportatorul aerian naţional Tarom are un nou director general, Mareşi Cărăvan, fost director financiar al companiei, care îl înlocuieşte în funcţie pe Florin Susanu, scrie news.ro.

Informaţia apare pe site-ul companiei de stat.

Potrivit informaţiilor obţinute de News.ro, Mareşi Cărăvan a fost numit la conducerea Tarom pentru o perioadă scurtă de timp. Până în prezent, el a îndeplinit funcţia de director financiar al Tarom, lucrând de mai mulţi ani în cadrul companiei.

Reprezentanţii companiei şi ai acţionarului majoritar, Ministerul Transporturilor, nu au putut fi contactaţi pentru declaraţii.

În plus, acţionarii companiei au ales în luna mai un nou consiliu de administraţie, format din Petre Neacsa (preşedinte) şi Sorin Paul Stoicescu, Viorel Mocanu, Alina Denisa Ene, George Rotaru, Elena Baltag Kuzmanovic şi Gabriela Elena Mocanu (membrii).

Fostul pilot Florin Susanu a demisionat din funcţia de director general interimar al Tarom la sfârşitul lunii mai.

Tarom a transportat în 2018 circa 2,9 milioane de pasageri, cei mai mulţi pasageri din ultimul deceniu.

În anul 2017, Tarom a avut pierderi de 172 de milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *