CFR Călători a anunțat că începând cu 1 ianuarie 2025, studenții vor beneficia de tarif redus cu 90% la transportul feroviar intern, însă numai pe ruta dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care se află instituția de învățământ pe care o frecventează. Reducerea se aplică doar la clasa a II-a și este valabilă pentru toate categoriile de trenuri.
Însă, deocamdată, tinerii nu pot achiziționa biletele și abonamentele decât în format fizic, de la ghișeele din gări sau agențiile de voiaj CFR. Motivul? Platforma online nu a fost actualizată. Mai mult, tinerii sunt nevoiți să prezinte, în plus, încă un document.
De ce nu pot fi achiziționate online biletele de tren
Biletele sau abonamentele cu reducere nu mai pot fi achiziționate online până la aprobarea unor norme de aplicare și actualizarea aplicațiilor digitale. Studenții vor putea cumpăra pentru moment biletele doar de la casele de bilete ale stațiilor de tren sau agențiile de voiaj CFR. În situațiile în care urcarea în tren se face din gări unde nu există casă de bilete, tichetele cu reducere pot fi procurate direct din tren, cu condiția să fie solicitate imediat după îmbarcare.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News