Noul manager al Spitalului Judeţean Botoşani: Vreau să schimb tot ce înseamnă cutume legate de activitatea medicală

Sursa foto: freepik
Sursa foto: Freepik

Noul manager al Spitalului Judeţean Botoşani, medicul Monica Adăscăliţei, a declarat că din funcţia pe care o are îşi propune să schimbe anumite reguli care s-au perpetuat în întregul sistem medical din România, nu doar la spitalul din Botoşani, şi anume că doar medicul curant se ocupă de pacient atunci când acesta se prezintă la spital.

Adăscăliţei a afirmat că regretă moartea pacientei care nu a primit îngrijiri medicale timp de şapte ore şi a transmis că unitatea medicală are personal calificat, iar pacienţii nu trebuie să se teamă să vină spre acest spital.

„E o anchetă în curs de desfăşurare, o anchetă internă. Când am ajuns eu manager am început şi o anchetă personală pentru a vedea situaţia actuală. Vreau să schimb tot ce înseamnă aceste cutume legate de activitatea medicală într-un sistem în care s-au perpetuat anumite reguli. În primul rând îmi doresc ca tot ce înseamnă protocol, proceduri, tot actul medical să fie făcut conform standardelor actuale din 2023. Personalul este pregătit, dar s-a întâmplat această nenorocire”, a declarat medicul Monica Adăscăliţei, la Medika TV, referindu-se la cazul femeii gravide care a murit după ce timp de 7 ore nu a primit îngrijirile medicale de care avea nevoie.

Întrebată despre cutuma conform căreia dacă nu este medicul curant, nu te mai ia alt medic, mai ales că femeia însărcinată care a murit în spital nu a putut lua legătura nici cu medicul curant, nici cu cel de gardă, Adăscăliţei a explicat că medicul de gardă este cel care trebuie să dea primul ajutor.

„Nu este corect, medicii care sunt de gardă trebuie să dea primul ajutor pacienţilor care se prezintă la spital şi se stabileşte dacă pacientul are nevoie de o intervenţie chirurgicală sau trebuie supravegheat într-o unitate de Terapie intensivă sau monitorizat pe secţie, internat sau pur şi simplu se întoarce la domiciliu. Aceste cutume nu se întâmplă numai la Maternitatea Botoşani, se întâmplă în sistemul sanitar românesc. Îmi doresc să schimbăm această mentalitate. În urma anchetei interne, în fişa pacientei nu au apărut aceste intervenţii ale asistentei în timpul nopţii. Dar sunt în acest moment toate comisiile care fac o anchetă şi vom transmite tot ceea ce este necesar pentru a sprijini ancheta şi să se facă lumină în acest caz”, a mai spus noul manager al Spitalului Judeţean Botoşani.

Întrebată, de asemenea, dacă a vorbit cu medicii pentru a schimba lucrurile la nivel de empatie, Adăscăliţei a subliniat că empatia a dispărut şi în alte domenii, nu doar în sistemul medical.

„Vrem să schimbăm mentalitatea. Empatia nu a dispărut doar în sistemul medical, e o problemă în tot ce ne înconjoară. Eu îmi doresc să schimbăm mentalitatea, motiv pentru care de când am preluat această funcţie, fiind tot medic, lucrând de peste 16 ani în UPU, ştiu ce înseamnă şi din punctul acesta de vedere, profesia de medic, dar trebuie să schimbăm acest stil de comportament, dar respectul trebuie să fie reciproc, atât din partea cadrelor medicale, cât şi din partea pacienţilor sau aparţinătorilor. Atât cadrele medicale, cât şi pacienţii au drepturi şi obligaţii. Acum am discutat cu medicii, cu şefii se decţii, iar pe site-ul spitalului vrem să facem un formular pentru sesizări. În această săptămână, la nivelul spitalului, este o presiune asupra cadrelor medicale, fiind foarte multe reclamaţii telefonice pentru orice problemă la nivelul sistemului sanitar”, a spus medicul.

Noul manager al Spitalului Judeţean Botoşani a precizat, totodată, că personalul medical este suprasolicitat şi că mulţi anunţă că renunţă la linia de gardă sau chiar doresc să se retragă din sistem, informează news.ro.

„Personalul este mai mult decât suprasolicitat, fiindcă suntem într-un deficit maxim de personal şi apar aceste perioade extrem de onbositoare şi apar ameninţări cu renunţarea la locul de muncă. Sunt foarte mulţi care au spus că renunţă la linia de gardă, alţii spun că vor să plece (…) Spitalul Judeţean Botoşani este cam al treilea din ţară, cu 1.538 de paturi şi un număr de angajaţi de 2.177, aproximativ 3.000 ar fi grila maximă de ocupare. E un spital cu mai multe secţii exterioare, foste spitale, cum ar fi Maternitatea, Pediatria, sunt foste spitale şi au fost preluate de Spitalul Judeţean. Sunt secţii unde avem un asistent şi un infirmier pe tură în cursul nopţii. Este foarte greu pe o secţie cu 50-70 de paturi. Atunci apar aceste sincope”, a mai spus Adăscăliţei.

Monica Adăscăliţei a adăugat că are în vedere unele lucrări de renovare în Maternitate.

„În ceea ce priveşte Maternitatea, spaţiile care nu sunt renovate, inclusiv etajul 5 unde a fost şi acea pacientă care a decedat, am reuşit să punem o sonerie de panică, pentru că urmează să fie reabilitat acest etaj în cadrul unui proiect, şi cameră de luat vederi pentru monitorizare, pentru a vedea situaţia la nivelul secţiei”, a spus aceasta.

Întrebată care este mesajul său pentru femeile care şi-au pierdut încrederea în acest spital, Monica Adăscăliţei a transmis că aici lucrează profesionişti.

„Regret enorm decesul acestei paciente şi regret enorm tragedia familiei, dar să ştiţi că sunt şi cadre medicale deosebite la Maternitatea Botoşani, profesionişti cu operaţii care au avut succes, paciente care au avut tumori gigant sau alte probleme din sfera ginecologică, care au fost operate. Într-adevăr, există această teamă, dar vă garantez, şi eu am născut la Maternitatea Botoşani şi multe colege de-ale mele, şi nu înseamnă că acum trebuie să spunem că toată Maternitatea şi cadrele medicale nu sunt profesioniste. S-a întâmplat, regret enorm, îmi pare nespus de  rău de acest necaz, dar în continuare sunt multe paciente internate aici şi primesc un tratament adecvat”, a concluzionat Monica Adăscăliţei.

Maternitatea din Botoşani se află în centrul unui scandal după ce o tânără însărcinată a murit, la unitatea medicală, după ce nu a primit îngrijiri medicale timp de şapte ore, deşi acuza dureri puternice.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: