Ministrul Educației, Daniel David, a explicat, la Euronews România, ce are de gând să implementeze în învățământul românesc. În cadrul emisiunii Euroeducația, profesorul de științe cognitive clinice a adoptat o poziție echilibrată în ceea ce privește problemele actuale.
Printre altele, unul dintre aspectele care îl deranjează cel mai mult ține tocmai de metodica unor cadre didactice.
Daniel David: „Dictatul din manual ar trebui interzis”
Daniel David, ministrul Educației: „Acesta este un element-cheie. Și pe mine m-a deranjat formula asta în care spui tânărului elev sau student: ‘ok, stai jos și scrie’. Eu nu am o problemă să-i spui: ‘stai jos și scrie după dictare’, dacă obiectivul este să exersezi scrisul și cititul, oarecum. Dar în condițiile în care tu crezi că așa îi transferi competențe, conținutul pe care tu îl dictezi aflându-se într-un manual, este o greșeală enormă. Acest lucru ar trebui interzis.
Altfel spus, da, ‘stai jos și scrie’, dacă nu sunt conținuturile în manuale sau altundeva, se referă la o sinteză pe care a făcut-o profesorul, dar și acolo, într-un timp foarte scurt, nu te întinzi pe tot parcursul orei pe formula asta și copilul să mai și spună: ‘puteți dicta mai încet, ca să scriu?’ Asta este o metodă catastrofală și, din păcate, este încă prea frecventă și în preuniversitar, și în universitar.”
Însă cauzele sunt mai profunde, după cum spune noul ministru al Educației, iar unele dintre ele provin chiar din așa-zisă educare a educatorilor, adică pregătirea profesorilor.
Daniel David, ministrul Educației: „ De aceea spuneam că trainingul pentru profesori, pentru metode eficiente, de tip Evidence Based, moderne, este fundamental pentru mine. Aici trebuie să fie acele mecanisme pe care le implementează inspectoratul care organizează concursul de titularizare, directorul de școală trebuie să-și monitorizeze profesorii, că nu cred că ministrul poate să se ocupe de sutele de mii de profesori pe care îi avem și să luăm măsuri foarte indvidualizate.
Noi putem să dăm niște ghiduri, o perspectivă, nivelul aspirațional. Metode de genul ‘stai jos și scrie, că materia o găsești pe net’ ar trebui să fie interzise. Manualele trebuie să fie atractive.
Asta pot să fac eu, ca ministru. Și aceste măsuri sunt pentru profesorii care sunt deja în sistem. Dar noi trebuie să lucrăm cu universitățile care formează profesori. Trebuie să corectăm modalitățile de formare a profesorilor, pentru cei care vor intra în sistem.”
Daniel David (52 de ani) a fost ales, în 2020, rector al Univertității Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca, iar din 2022, este membru al Academiei Române.
Cele mai importante idei din interviul cu ministrul Educației, Daniel David:
În luna mai vrea să prezinte un raport asupra situației sistemului de educației și a sistemului de cercetare.
Ministrul Educației este de părere că „este o rușine” ca în România, în anul 2025, să mai existe copiii cărora le este foamen, și din această cauză să fie afectat procesul de educație.
Ministrul Daniel David spune că a primit mesaje pentru anularea probelor orale la Bac 2025, care se susțin iarna. A precizat că nu se va schimba calendarul probelor.
Ministrul nu este împotriva selecției făcute de licee, ca parte a procesului de admitere la liceu.
Daniel David spune că procesul de predare în care profesorul dictează elevului din manual ar trebui interzis.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News