Noul secretar general al NATO Jens Stoltenberg a cerut miercuri ‘o schimbare reală în acțiunile Rusiei’ și a afirmat că dorește ‘o relație constructivă’ între o Alianță ‘puternică’ și Moscova, relatează AFP.
„Avem nevoie să vedem o schimbare reală în acțiunile Rusiei. O schimbare care să demonstreze respectarea de către Rusia a legislației internaționale”, a declarat fostul premier norvegian, în cadrul primei sale conferințe de presă la Bruxelles.
‘Nu văd nicio contradicție între o Alianță puternică și efortul nostru continuu de a construi o relație constructivă cu Rusia. Dimpotrivă. Doar o Alianță Nord-Atlantică puternică poate construi o astfel de relație în beneficiul securității euro-atlantice’, a mai spus Stoltenberg, care a preluat miercuri mandatul de lider al NATO de la danezul Anders Fogh Rasmussen.
Vlad Voiculescu, sfidător şi evaziv în privinţa studiilor: Găsiţi diploma mea pe contul meu de Facebook
CNCAV anunţă reluarea programării pentru vaccinarea cu serul Pfizer/BioNTech
De ce proverbul ”Cine are carte, are parte” e o minciună
Oameni noi în politică: USR propune drept prefecți un liberal vopsit la Galați și ginerele unui fost baron local la Gorj
Certificatele europene de vaccinare nu conferă drepturi în plus, susține Victor Negrescu (PSD): Ele sunt o facilitate, nu o obligație
„Criza din Ucraina, provocată de intervenția militară a Rusiei, este o provocare majoră pentru securitatea euro-atlantică’, a mai spus el. ‘NATO nu dorește o confruntare cu Rusia. Însă nu putem și nu vom face un compromis în ceea ce privește principiile pe care se bazează Alianța noastră și securitatea în Europa’, a adăugat noul secretar al NATO.
‘Vom continua să sprijinim pe deplin o Ucraină independentă, suverană și stabilă. Fiecare stat european ar trebui să fie liber să-și decidă propriul destin’, a mai spus Stoltenberg.
El a anunțat că se va deplasa ‘în zilele următoare’ în Polonia, în condițiile în care țările din estul Alianței sunt îngrijorate de acțiunile Rusiei, și în Turcia, frontalieră cu Irakul și Siria, două țări grav afectate de acțiunile sângeroase ale organizației jihadiste Statul Islamic.