Noutăţile lunii martie pe Netflix – „Spaceman” cu Adam Sandler, „The Gentlemen” de Guy Ritchie, „3 Body Problem”

foto: unsplash.com
Sursa foto: Unsplash

Netflix anunţă pentru luna martie „3 Body Problem”, o serie venită de la creatorii „Game of Thrones”, inspirată din cartea cu acelaşi nume, unde peste continente şi decenii, cinci prieteni geniali fac descoperiri cutremurătoare, în timp ce legile ştiinţei se destramă şi apare o ameninţare existenţială; „Spaceman”, un film cu Adam Sandler în rolul unui astronaut aflat de şase luni într-o misiune solitară, unde înfruntă problemele din căsnicie cu ajutorul unei creaturi misterioase pe care o descoperă pe nava sa; „Shirley”, unde Regina King este Shirley Chisholm, o personalitate politică marcantă, fiind prima femeie de culoare care a făcut parte din Congres şi a candidat la preşedinţia Statelor Unite.

De asemenea, vor fi pe platformă: „Supersex”, o serie care are ca sursă de inspiraţie viaţa lui Rocco Siffred, cel mai cunoscut star porno din lume; „Damsel”, unde Millie Bobby Brown este o domniţă supusă care acceptă să se mărite cu un prinţ chipeş, dar descoperă că familia regală vrea, de fapt, să o sacrifice pentru a plăti o veche datorie; „The Netflix Slam”, un meci demonstrativ de tenis între legendarul Rafael Nadal şi numărul 2 mondial, Carlos Alcaraz, transmis în direct.  În plus, cele 8 sezoane din „Dexter”, filmele „Belfast”, „Ford v. Ferrari”, „Spotlight”, „Last Night in Soho”, dar şi producţiile româneşti „Libertate” şi „Miami Bici 2” vin pe platformă.

„Spaceman”, de Johan Renck, cu Adam Sandler, din 1 martie

Aflat de şase luni într-o misiune de cercetare solitară la marginea sistemului solar, astronautul Jakub (Adam Sandler) realizează că mariajul său s-ar putea să nu mai reziste până la întoarcerea sa pe Pământ. Disperat să repare lucrurile cu soţia sa, Lenka (Carey Mulligan), el apelează la ajutorul unei creaturi misterioase de la începutul timpului, pe care o găseşte ascunsă în adâncurile navei sale. Hanuš (dublat de Paul Dano) face echipă cu Jakub pentru a înţelege care au fost greşelile înainte de a fi prea târziu. Filmul, regizat de Johan Renck, este bazat pe romanul Astronautul din Boemia. Din distribuţie mai fac parte Kunal Nayyar, Lena Olin şi Isabella Rossellini.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL