Skip to content
Parlamentul European

Nouvel Observateur despre Kovesi: Un jurist român incontestabil. Desemnarea ei ca procuror-șef european, un epilog fericit

Inquam Photos / Octav Ganea

Desemnarea Laurei Codruța Kovesi ca prim șef al parchetului european ce va ancheta fraudele la nivelul UE, începând de anul viitor, este un ”epilog fericit”, scrie Nouvel Observateur, citat de Hotnews.ro.

Publicația notează că Laura Codruța Kovesi este un jurist român, o ”personalitate incontestabilă”, iar nominalizarea ei pentru conducerea parchetului care va lupta împotriva marii criminalități transfrontaliere este un test pe care Uniunea Europeană l-a trecut cu succes, de la începutul anului și până acum.
Publicația mai amintește că Laura Codruța Kovesi a ocupat funcția de procuror șef al DNA, din care a fost înlăturată în urma unei bătălii politice interne, fără precedent, duse împotriva ei de către guvernul de la București.
Pe 24 septembrie, președintele Comisiei LIBE, Juan F. Lopez Aguilar, a anunțat un acord final între Consiliu și Parlamentul European în privința desemnării lui Kovesi ca primul procuror european.
În urma acordului, președintele Comisiei pentru libertăți civile Juan Fernando López Aguilar (S&D, ES) a declarat, citat într-un comunicat al Parlamentului European: „Doamna Kövesi este alegerea perfectă pentru funcția de procuror-șef european. Are competențe profesionale desăvârșite. Mai mult, România nu deține pentru moment niciun post cheie la nivel european, iar doamna Kövesi va deveni una dintre femeile-lider ale Uniunii.
Acordul asupra numirii doamnei Kövesi ca procuror-șef trebuie formalizat acum de către Parlament și Consiliu.
Parchetul European (EPPO), care se așteaptă să fie operațional la sfârșitul anului 2020, va fi o instituție independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală și aducerea în fața justiției a infracțiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupția sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro. Lista infracțiunilor se va putea extinde în viitor pentru a include, de exemplu, faptele de terorism.

Până în acest moment, 22 de state membre s-au alăturat Parchetului European. Cele cinci state care nu participă încă (Suedia, Ungaria, Polonia, Irlanda și Danemarca) se vor putea alătura în orice moment.

Parchetul European va avea sediul central în Luxemburg si va fi compus dintr-un procuror-șef și un colegiu de procurori din toate țările participante. Aceștia vor coordona investigațiile curente desfășurate de către procurorii delegați în fiecare stat participant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *