Skip to content
Puterea Știrilor Video

”Nu e normal să intri cu bocancii în viața oamenilor!” De ce nu vrea PSD certificatul verde la locul de muncă

Inquam Photos / Octav Ganea

Invitat la Puterea Știrilor, senatorul PSD de Alba, Călin Matieș, a oferit noi detalii referitoare la discuțiile partidelor de guvernare pe certificatul electronic COVID-19. Social-democratul susține că, la acest moment, partidele nu au ajuns la un numitor comun asupra formei finale a proiectului, însă a ținut să precizeze că PSD nu va fi de acord cu încălcarea drepturilor fundamentale, dreptul la muncă și dreptul la sănătate. „PSD ține cont de aceste două lucruri. Sunt sfinte pentru noi”, a subliniat senatorul PSD.

„Noi, Partidul Social Democrat (PSD), am încercat tot timpul să-i facem și pe partenerii noștri să înțeleagă că PSD nu lasă pe nimeni în urmă. Deci, PSD se gândește întotdeauna la toată țara, nu să facă echipe, așa cum fac alții, sau să facă separări. PSD a gândit întotdeauna totul pentru țară și nu rămâne nimeni în urmă. De aceea, la primul proiect de lege din Senat  privind certificatul verde, PSD a votat împotrivă. Eu, de exemplu, am fost în Comisia de Muncă, unde am votat împotrivă. Nu e normal să intri cu bocancii în viața oamenilor. Asta a fost prima dată, cu amendă de 100.000 de lei? Oamenii își iau credit de 100.000 de lei  să își cumpere casă și noi le dăm amenzi? De aceea, PSD nu a fost de acord nicio clipă, dar știm că suntem într-o pandemie, că urmează valul 5, că trebuie să facem ceva și pentru ceilalți.

Noi întotdeauna ne-am gândit la un tot, nu am împărțit în cei buni și cei răi, vaccinați și nevaccinați. Încercăm tot timpul să găsim soluții pentru ca toată lumea să fie mulțumită. Dl Rafila a propus în prima fază ca acest certificat covid să fie valabil doar în momentul în care 3 săptămâni consecutive crește incidența foarte tare(…) Noi nu încercăm să îngrădim cu nimic drepturile fundamentale ale oamenilor”, a declarat senatorul PSD.

„La acest moment, nu avem o concluzie referitoare la legea privind obligativitatea certificatului covid la locul de muncă. Se lucrează la proiect. Nu vrem să încălcăm cu nimic drepturile fundamentale, dreptul la muncă, dreptul la sănătate. PSD ține cont de aceste două lucruri. Sunt sfinte pentru noi”, a continuat acesta.

Și președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat joi că nu a fost luată încă o decizie finală în privința certificatului electronic COVID-19, însă, propunerea pe care o vor face liderii coaliției trebuie să nu încalce Constituția. Precizările au venit după o discuție pe care liderii PNL, PSD și UDMR au avut-o, miercuri, cu președintele Klaus Iohannis și în care s-a stabili ca certificatul să nu fie obligatoriu la locul de muncă.

Proiectul de lege pregătit de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, prevedea că angajatorii – privați sau de stat – erau obligați să suspende contractul de muncă pentru angajații fără Certificatul Electronic Covid, care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea. Potrivit proiectului, angajații aveau la dispoziție 5 opțiuni – vaccinarea cu o doză, vaccinarea cu schemă completă, trecerea prin boală, test antigen sau test PCR. Angajații nevaccinați ar fi primi gratuit 15 vouchere pentru a se testa.

Decizia de a renunța la suspendarea contractului pentru cei care nu prezintă certificatul COVID la locul de muncă a fost luată după o discuție a liderilor coaliției cu președintele Klaus Iohannis. Eliminarea acestei prevederi golește de conținut legea propusă de ministrul Sănătății Alexandru Rafila.

1 comentariu la “”Nu e normal să intri cu bocancii în viața oamenilor!” De ce nu vrea PSD certificatul verde la locul de muncă

  1. De pe surse de la Bill G. am aflat că pandemia covid dispare din România pe 1 mai de ziua muncii, în restul Europei dispare pe 4 iulie de ziua Americii, iar în SUA pe 17 octombrie de ziua URSS, sau 7 noiembrie pe stil vechi..
    Fiecare cu ziua sa norocoasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *