„Nu există modificări ale cotelor de TVA”, anunță Boloș. Ce alte măsuri mai pregătește Guvernul

Marcel Boloș
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Invitat la Antena 3, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a abordat contextul economic actual din România, subliniind imperativul unor măsuri fiscale și bugetare pentru a susține antreprenorii și economia în ansamblu. De asemenea, a răspuns la întrebări referitoare la impozitul pe venit, voucherul de vacanță, TVA și alte aspecte relevante din sfera fiscală și bugetară. Pe parcursul interviului, Marcel Boloș a dezvăluit detalii despre planurile Guvernului pentru a asigura o colectare eficientă a taxelor și impozitelor, precum și pentru a face față provocărilor economice actuale.

Redăm în continuare declarațiile lui Marcel Boloș:

Noi avem 390.117 de microîntreprinderi care au o cifră de afaceri de 250 mld lei, au profit net de 66 mld lei și plătesc bugetului de stat 2,5 mld lei. Acesta e contextul de la care pornim.

Majorați impozitul sau nu?

– Cei care au cifra de afaceri până în 300.000 lei rămân cu cotă de impozit pe venit de 1%, iar între 300.000 până la 2,5 milioane lei se revine la vechea cotă de impozit pe venit de 3% Este o zonă de optimizare fiscală pe care o folosesc destui. Scopul este acela de a sprijini antreprenorii. Statul are de implementat o reformă a pensiilor generale și o reformă a salarizării unice.

– Sunt mai multe măsuri de combatere a evaziunii fiscale; dacă pentru o faptă de evaziune fiscală se plătește amendă de 500 de lei zilnic. Necesarul este de 47 miliarde de lei; nu contribuie doar cetățenii, înseamnă însă și reducerea cheltuielilor statului.

Cât înseamnă?

10 miliarde de lei. Mai există o resursă, o reașezare a redevențelor pentru administrarea resurselor; socotim că aici avem o zonă de potențial destul de mare.Categorie de măsuri se adresează optimizării fiscale (transferuri de capital către firmele mamă, etc.).

Va fi 1% impozit pe bănci sau 16% impozit?

– În cadrul coaliției se analizează acest lucru; sunt multinaționale care au cifră de afaceri de zeci de miliarde de lei. Sunt multinaționale cu cifră de afaceri de zeci de miliarde de lei și cu pierdere fiscală sau profit modic, ca al microîntreprinderilor. Un prim mecanism este cel al impozitului minim pe profit; cea mai mare sumă se plătește, iar la bănci se discută de adiționalitate. Se va da un exemplu fără nume: 18 miliarde de lei și pierdere fiscală.

Voucherele de vacanță

– Varianta care s-a discutat este că acest plafon de 8 mii de lei net să nu mai primească acest voucher, ar fi fost și nedrept. Cei care primesc voucher de vacanță pentru că se include în baza de CASS să crească valoarea la 1600 de lei. S-a hotărât acest lucru astfel încât cei cu venituri mici să nu aibă de suferit.

Ce se întâmplă cu TVA?

– După cum s-a anunțat de către Coaliție și după cum au fost aprobate principiile, nu există modificări ale cotelor de TVA; energie termică, lemne rămân la 5%, medicamente la 9%, iar imobiliarele cresc de la 5% la 9%. Piața este, într-adevăr, blocată la nivel european. Programul Prima Casă trece de la 5% la 9%.

Cum a fost posibil să ajungem cu capul în zid? Gradul de colectare a TVA rămâne de departe coada Europei.

– Și noi am avut darul de-a lungul timpului prin măsurile pe care le-am luat să punem sămânța acestor dezechilibre bugetare.

– Economia nu merge întotdeauna în sus odată cu ritmul creșterii salariilor.

– Domnul Ciucă a spus către Câtu și Vlăceanu că știe ce au făcut.

– Probabil domnul Ciucă știe să răspundă mai bine ce a vrut să spună, probabil însă că se referă la eficiența actului de guvernare.

Vedem controverse între PNL și PSD, dar am văzut și în interiorul PNL pe măsurile fiscale.

– Este foarte greu de dat un răspuns; fiecare implementează măsurile necesare pentru a nu scăpa lucrurile de sub control.

– Eu pot să spun că am reușit să stabilizăm deficitul bugetar cu măsuri interne, dar nu am reușit să ne facem tot planul prin încasările ANAF.

– Această încasare totală este posibilă dacă sistemul se ajustează.

– Noi avem în PNRR jalonul 207 în care se spune că trebuie să intrăm în vigoare cu noua lege a Codului Fiscal.

– În jalonul 205 se face trimitere la recomandările Băncii Mondiale: impozitarea progresivă, imposibilă de realizat acum, TVA se recomandă cu o singură cotă care se va discuta, mai avem și unificare CASS cu impozitul pe venit.

Ce va conține pachetul de asumare a răspunderii?

– Sunt cele trei categorii principale de măsuri: reducerea cheltuielilor publice, combaterea evaziunii și măsuri fiscal-bugetare.

Vi s-a cerut altceva de la Bruxelles decât ceea ce este pe hârtie?

– Niciodată Comisia nu va cere altceva; noi, dacă am pus însă toate angajamentele de acolo, ar fi o problemă pentru mediul de afaceri și pentru cetățeni.

– Problema pe fond este clară: acestea sunt mai consistente.

Care este următoarea bombă pe care trebuie să o dezamorsăm?

– V-am spus că avem jalonul 207 și probabil atunci se vor rediscuta măsurile de reducere a cheltuielilor publice; trebuie să vedem ce impact bugetar vom avea.

Riscăm să pierdem banii?

– Doar dacă nu ne vom îndeplini ceea ce ne-am asumat.

Există și colegi din PNL care vă acuză că sunteți cu PSD, că faceți ce spun cei de la PSD.

– Eu am lucrat și știu foarte bine ceea ce trebuie în PNRR.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL