„Nu există varianta ca PNL să renunțe la premierul Bolojan!” Liberalii îi taxează pe PSD-iști: „Speculații!”

PNL
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat marţi că, atât din punctul său de vedere, cât şi al Biroului Politic Naţional al PNL, nu există nicio variantă în care partidul să renunţe la susţinerea premierului Ilie Bolojan. El a precizat că, dacă PSD va decide retragerea din Guvern, reacţia liberalilor va fi cea stabilită de forurile de conducere ale partidului, transmite Agerpres. Reacția lui vine după ce mai multe publicații au publicat pe surse informația că PSD ar vrea să renunțe la preluarea postului de premier în 2027 dacă PNL renunță la susținerea lui Ilie Bolojan.

Abrudean a subliniat că este adeptul identificării soluţiilor de a merge înainte în actuala formulă de coaliţie, „care a funcţionat până la un punct, cu bune şi rele”.

„Nu cunosc să fie existat vreo propunere oficială în acest sens. Eu cred că sunt speculaţii. Observ că se dau pe surse tot felul de propuneri, de trocuri care ar trebui să se facă. Nu cred că suntem în măsură să ne jucăm cu stabilitatea politică a României prin astfel de chestiuni care, repet, din punctul meu de vedere, sunt speculaţii în acest moment. Nu a existat sau cel puţin eu nu sunt în cunoştinţă de cauză cu privire la astfel de propunere şi nu cred că cineva serios ar face o astfel de propunere. Nu am cum să speculez pe un lucru despre care nu putem vorbi în acest moment. Evident că oricărui partid i-ar conveni să aibă premierul cât mai mult timp, să fie la guvernare cu preşedintele partidului, că la PNL despre asta este vorba: există doar o singură formulă, aşa cum BPN a avut de vreo două ori până acum”, a afirmat Abrudean, întrebat în legătură cu informaţiile potrivit cărora PSD şi-ar dori ca PNL să aibă premierul până în 2028 şi să se renunţe la rotativa din 2027, în cazul în care liberalii ar renunţa la Ilie Bolojan.

Întrebat dacă PSD ar putea face vreo ofertă pentru ca PNL să renunţe la premier, Abrudean a spus: „Din punctul meu de vedere şi a colegilor din BPN care s-au exprimat în acest sens nu există această variantă”.

Mircea Abrudean/ Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

În ceea ce priveşte votul decisiv al PSD din 20 aprilie şi posibilitatea retragerii miniştrilor social-democraţi din Guvern, Abrudean a spus: „Reacţia va fi cea stabilită de forurile de conducere”.

„Biroul Politic Naţional se va reuni şi va lua o decizie în acest sens. N-aş vrea să speculez de acum. A fost o rezoluţie a ultimului BPN în care s-a stipulat clar care va fi abordarea din punctul nostru de vedere. Nu considerăm normal ca un partener de coaliţie să ne impună premierul pe care PNL îl susţine, pe preşedintele partidului, şi nu cred că va fi altă abordare”, a adăugat Abrudean.

Întrebat dacă PNL ar accepta formarea unui guvern minoritar cu sprijinul partidelor suveraniste, preşedintele Senatului a evitat să se pronunţe: „E o decizie a BPN, nu sunt în măsură şi nu vreau să speculez, pentru că e un subiect sensibil care poate să genereze multă instabilitate politică, situaţia în sine, de care România nu are nevoie în acest moment”.

„Am mai spus asta. Sunt adeptul identificării soluţiilor de a merge înainte în actuala formulă de coaliţie, care a funcţionat până la un punct, cu bune şi rele. (…) Nu există această formulă (fără premierul Ilie Bolojan – n.r.) din perspectiva PNL, aşa cum s-a stabilit deja. Vedem până pe 20 aprilie ce se mai întâmplă”, a adăugat Abrudean.

În legătură cu afirmaţiile deputatului USR Ionuţ Moşteanu, potrivit cărora PNL şi USR ar putea prelua interimar ministerele PSD, Abrudean a spus: „E o formulă constituţională clasică, consacrată, s-a mai întâmplat asta, deci nu este niciun fel de problemă din punctul ăsta de vedere, se poate face, dar va fi decizia a BPN al PNL şi a USR”.

Întrebat dacă există liberali care ar susţine ca lideri precum Cătălin Predoiu sau Alexandru Nazare să preia conducerea Guvernului, Abrudean a răspuns: „Nu ştiu să existe liberali, probabil că or fi existând, dar decizia BPN este clară, vorbim de forul de conducere a PNL care a decis într-un singur sens”.

Referitor la rotativa din 2027, când Sorin Grindeanu ar trebui să preia funcţia de premier, Abrudean a spus: „După cum vedem, noi nu ştim ce facem mâine, suntem în această situaţie în politica românească, aşa că îmi este foarte greu să spun ce va face PNL în 2027”.

„Sigur că PNL de regulă respectă protocoalele coaliţiei pe care le-a semnat şi asta arată şi istoria recentă, aşa cum arată lucrurile acum, vom respecta protocolul în vigoare”, a adăugat preşedintele Senatului.

Coaliția, la un pas de rupere?

 

Și liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, respinge categoric scenariile vehiculate în spațiul public privind o posibilă renegociere a formulei de guvernare, după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora PSD ar fi dispus să renunțe la rotația premierilor în favoarea unei formule în care Sorin Grindeanu ar prelua funcția de prim-ministru în 2027, în schimbul înlocuirii lui Ilie Bolojan.

Într-o reacție acordată PS News, Andronache a declarat că „poziția PNL rămâne neschimbată și este fundamentată pe deciziile interne ale partidului”.

„Nu s-a modificat nimic. Decizia Biroului Politic Național e clară. Există o criză provocată de PSD. În situația aceasta, PNL nu va mai continua colaborarea cu PSD. Lucrurile sunt simple și clare. PSD să-și asume faptul că declanșează o criză. Vom vedea care vor fi urmările acesteia. Sprijinul pentru premierul și președintele PNL este total din partea Partidului Național Liberal.” a afirmat liderul deputaților liberali.

Gabriel Andronache/ Sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Referindu-se la scenariile privind eventuale negocieri sau schimburi de funcții în coaliție, liderul PNL a ironizat aceste ipoteze: „Astfel de scenarii pot face obiectul unui film științific fantastic, dar nu au legătură cu realitatea. Nu e vorba de a accepta sau a respinge vreo ofertă. Avem un program de guvernare, avem un protocol al coaliției. Acestea trebuie respectate și trebuie mers înainte. Biroul Politic Național și-a spus cuvântul. Nu avem ce să respingem sau ce să acceptăm.”

În același timp, Andronache avertizează că PSD riscă izolarea politică „dacă va continua pe actuala linie”.

„PSD riscă să se izoleze pe scena politică. Dacă vor continua în felul acesta, acesta va fi rezultatul. Au avut primele semnale la bugetul de stat, există și alte semnale în Parlament de tipul acesta”, a declarat liberalul, în exclusivitate pentru PS News.

Surse: Grindeanu ar renunța la funcția de premier din 2027 dacă PNL îl debarcă pe Bolojan

 

Conform surselor Antena 3 CNN, social-democrații negociază în aceste zile cu partenerii de la Partidul Național Liberal și Uniunea Salvați România pentru schimbări majore în coaliția de guvernare. Înainte de votul decisiv din 20 aprilie, se discută posibilitatea înlăturării lui Ilie Bolojan din funcția de premier.

Sursele citate menționează că Sorin Grindeanu ar fi dispus să renunțe la funcția de prim-ministru în 2027, dacă liberalii i-ar retrage sprijinul lui Bolojan. În paralel, PSD ar fi gata să ofere și mai multe ministere USR pentru ca partidul să își retragă sprijinul pentru Bolojan.

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: