Skip to content
Politică

Nu s-au terminat problemele pentru fostul premier moldovean

Nu s-au terminat problemele pentru fostul premier al Republicii Moldova Vladimir Filat. Ce nouă mutare au făcut anchetatorii.

Procurorii anticorupție de la Chișinău au efectuat, joi seară, percheziții la sediul Partidului Liberal Democrat și la domiciliul liderului formațiunii, Vlad Filat, la puțin timp după ce acesta a fost reținut la sediul Centrului Național Anticorupție pentru 72 de ore, acuzat de corupție și trafic de influență în dosarul dispariției unui miliard de dolari din sistemul bancar al Republicii Moldova, informează Agerpres, citând mass-media locale.

Toate aceste acțiuni au avut loc după ce Vlad Filat a fost lipsit de imunitate parlamentară, în urma unui vot controversat în legislativul de la Chișinău, vot ce a avut loc pe fondul unor proteste organizate de două formațiuni de stânga proruse — Partidul Socialiștilor, al lui Igor Dodon, și Partidul Nostru, al omului de afaceri Renato Usatîi.

Filat a respins acuzațiile ce i se aduc, afirmând că este vorba de un dosar politic, fabricat la comanda politicianului și omului de afaceri Vlad Plahotniuc, unul din rivalii săi politici care ar controla sistemul de justiție din Republica Moldova.

În cazul în care va fi găsit vinovat, Vlad Filat riscă 15 ani de închisoare.

Premierul Valeriu Streleț declara, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că, în pofida a tot ceea ce se întâmplă în prezent în Republica Moldova, nu va demisiona din funcția de prim-ministru și va continua reformele pentru a rezolva problemele stringente cu care se confrunta cetățenii Republicii Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *