„Visul lui Iohannis la NATO, spulberat de America!”, doar asta se aude de marți seară, când Statele Unite, prin ambasadoarea SUA la NATO, Julianne Smith, au anunțat că-l susțin pe Mark Rutte, fostul premier olandez. Dar oare chiar ăsta să fi fost cu adevărat visul lui Iohannis? Sau mai bine spus, oare chiar credea Iohannis, când a anunțat, că poate fi viitorul șef al NATO? Eu nu prea cred.
Iohannis e un politician jucător, atât pe plan intern, cât și (mai ales) pe plan extern. Și e un jucător destul de bun, poate printre cei mai buni, dacă nu cel mai bun, pe care i-a avut România în ultimii ani. Știm din politica internă că Iohannis este un politician care face calcule, care nu face declarații inutile, care îşi pregăteşte mişcările. El a făcut și desfăcut Guverne, datorită (sau din cauza – depinde cum privești) lui a apărut alianța PNL-PSD, a ajuns Ciolacu premier și va fi Nicolae Ciucă viitorul președinte al României.
Deci de multe poate l-ai putea acuza, dar nu că se aruncă cu capul înainte fără să aibă un plan, fără să știe cu exactitate pe cine și pe ce se poate baza pentru a ajunge acolo unde vrea. Am fi naivi să credem că Iohannis nu și-a calculat șansele, n-a vorbit, negociat, înainte să anunțe că vrea șefia NATO. Am fi naivi să credem că Iohannis nu știa că nu se poate baza pe o răzgândeală a Statelor Unite ale Americii. Politician abil, Iohannis și-a calculat dinainte tot și a văzut cam ce șanse are într-o luptă cu Mark Rutte, fostul premier olandez. Nu prea mari. Rutte se bucură, până la proba contrarie, de susținerea a cel puțin 20 dintre cele 32 de țări NATO, inclusiv a „cvartetului” („quad”) SUA-Franța-Germania-Marea Britanie. Și mai știm că pentru obţinerea poziţiei de secretar general al NATO este nevoie de consens, votul presupunând unanimitate. Deci șansele devin minime, spre deloc.
Atunci vine întrebare, de ce a intrat Iohannis pe tabla de șah a NATO, dacă știa că nu are șanse să câștige în fața preferatului „cvartetului” („quad”) SUA-Franța-Germania-Marea Britanie? Pentru că o retragere onorabilă dintr-o cursă pe care nu o poate câștiga, cu beneficiile personale de imagine obținute de pe urma acesteia, Iohannis poate negocia și poate juca decisiv pentru o altă funcție înaltă, globală, fără contracandidați. Și ar mai putea obține ceva, dacă ar vrea să joace până la capăt: intrarea României cu drepturi depline în Spațiul Schengen. Cum poate face asta? Simplu. În schimbul retragerii din cursa către NATO, Iohannis poate cere două lucruri: șefia Consiliului European și intrarea de mâine a României în Schengen, cu toate drepturile! Pentru că, așa cum spuneam, pentru obţinerea poziţiei de secretar general al NATO este nevoie de consens, votul presupunând unanimitate. Nu poți asigura consens cu un alt candidat în cursă, decât dacă el se retrage pentru că i s-a oferit altceva, o altă funcție înaltă, cea de președinte al Consiliului European.
Potrivit calculelor de la Bruxelles, în viitorul Consiliu European șefii de stat sau guvern vor aparține, în jur de jumătate, familiei politice a popularilor europeni. Altfel spus, PPE este foarte posibil să revendice atât șefia Comisiei Europene, cât și pe cea a Consiliului European. De altfel, ne amintim că la ultima împărțire a posturilor la nivel înalt în UE, țările mai mici din Est nu au primit nimic semnificativ. Un alt lucru care contează pentru România este și situația de securitate din zonă și susținerea pe care țara noastră a acordat-o Ucrainei. În plus, să ne amintim că, nu întâmplător, toți liderii puternici ai PPE au fost la începutul lunii martie la București. Și nu întâmplător, imediat după, Iohannis a anunțat că va candida la NATO. Pentru că nu șefia NATO vrea Iohannis.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
