Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical

Sursa foto: unsplash
Sursa foto: Unsplash

Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți. 

Să fii bolnav în România este, probabil, cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla. Într-o țară în care nu avem suficienți medici, iar spitalele, din lipsă de bani, riscă să se închidă, într-o țară în care sistemul medical funcționează aproape în regim de avarie, pacienții mai au de înfruntat un neajuns: sunt obligați să plătească 10% contribuții la sănătate din indemnizația primită cât stau în concediu medical.

Vorbim despre așa numita „taxă pe boală” care a fost adoptată de Guvern în decembrie anul trecut și care a început să-și producă efectele în luna ianuarie a acestui an. Prin această taxă, aleșii încercau să stopeze fenomenul concediilor medicale acordate ilegal și să aducă mai mulți bani la bugetul de stat.

Evident, reacțiile venite din partea asociațiilor de pacienți au fost dintre cele mai vehemente, decizia a fost aspru criticată, iar presiunea societății a cântărit din ce în ce mai mult în calculele electorale ale aleșilor. Astfel, încă de la începutul anului, Guvernul a promis eliminarea impozitării pentru toată lumea, indiferent de afecțiune. Numai că au trecut deja trei luni și nu s-a întâmplat nimic. Dimpotrivă! Decizia eliminării taxei, care trecuse inițial de Senat, s-a blocat nu pe masa Camerei Deputaților, ci într-un sertar obscur, acolo unde zace și până în ziua de azi. Motivul?

Ei de la început nu au vrut să schimbe această lege”, a declarat pentru „Adevărul” Radu Gănescu, președintele Coaliției organizațiilor pacienților cu afecțiuni cronice.

Prin urmare, politicienii s-au răzgândit din nou și au venit cu o altă propunere: eliminarea parțială a impozitării. Concret, în acest moment se lucrează la o Ordonanță de Urgență prin care taxa pe boală, cei 10% din indemnizație, va fi eliminată doar în cazul pacienților oncologici, al femeilor însărcinate și al mamelor care se află în concediu pentru îngrijirea copilului.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: