În exclusivitate pentru PS News, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache, a declarat că nu putem vorbi în acest moment de încetarea permanentă a grevei profesorilor.
„În momentul ăsta vorbim de o suspendare până se vor lămuri că într-adevăr ordonanța va apărea așa cum au discutat la masa dialogului, în sensul în care se vor asigura că vor primi mărirea, deci diferența de până la 50% începând cu 1 ianuarie 2024. Conflictul este numai suspendat și nu vorbim de încetarea permanentă a grevei”, a afirmat Iulian Cristache.
Întrebat dacă noile legi ale educației pot reprezenta o posibilă soluție pentru încetarea grevei, Iulian Cristache a declarat că „acest conflict de muncă nu are nicio legătură” cu aceste acte normative.
„Poate doar la obligativitatea acordării procentului de 15% din bugetul consolidat. Adică aproape cum era înainte, 6% din PIB, ceea ce ar însemna că vor ajunge banii și pentru măririle de salarii. Doar așa, dar în rest greva de acum nu are absolut nicio legătură cu aceste două proiecte ale educației”, a adăugat el.
Greva din Educaţie, suspendată
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat care este suma de bani pentru care profesorii au acceptat să renunțe la grevă. Salariile debutanților au fost majorate, iar pe viitor majorările salariale vor fi calculate raportat la salariul mediu brut pe care îl vor primi debutanții în sistem.
„S-au majorat grilele salariale cu suma de 1300 de lei brut ceea ce reprezintă circa 25%. Au fost adăugate amendamentele sindicatelor referitoare la personalul didactic din biblioteci sau psihologi. S-a înțeles de coaliție această solicitare a cadrelor didactice, ca să fie clar principiul de viitor de la care se pleacă. Vom discuta despre Legea salarizării cu precizarea că salariu debutantului va porni de la salariul mediu.
Cred că aceste acte normative au arăta intenția guvernului de a rezolva problema”, a spus Budăi.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a declarat luni, despre încetarea grevei din educaţie, că asistăm la o victorie a tuturor celor care au susţinut educaţia. Ea a anunţat că Guvernul a adoptat în şedinţă două Ordonanţe de urgenţă care oferă garanţiile solicitate de cadrele didactice, pentru a avea încredere că rolul lor este recunoscut.
Asistăm la o victorie a tuturor celor care au susţinut educaţia, în ultimele săptămâni, în ultimele luni dar aş spune eu şi o dovadă că importanţa educaţiei în societate este recunoscută din ce în ce mai mult”, a spus Ligia Deca.
Ministrul Educaţiei a anunţat că Guvernul a adoptat în şedinţă două Ordonanţe de urgenţă care oferă garanţiile solicitate de reprezentanţii cadrelor didactice, pentru a avea încredere că rolul lor este recunoscut atât prin legea salarizării unitare cât şi prin reformele ce survin în contextul adoptării de către Parlament a noilor legi ale educaţiei.
”Avem toate elementele de care avem nevoie, avem susţinerea societăţii, avem un pachet nou de legi care aduc reforme impotante, avem o finanţare fără precedent care pe lângă investiţiile în infrastructură, care sunt extrem de importante, pune respectul pentru profesia didactică şi oamenii şcolii în centrul procesului de a creiona educaţia aşa cum au nevoie copiii ţării”, a spus ea.
Ministrul Educaţiei a spus că prima Ordonanţă de urgenţă se referă la creşterile salariale care pe medie sunt peste 25%.
”Este de remarcat că prin mecansimul pe care ordonanţa îl pune în practică vorbim despre creşteri procentuale mai mari pentru debutanţi, pentru cei de care avem nevoie să rămână în sistem şi să fie motivaţi să se perfecţioneze şi să ducă mai departe generaţiile de elevi”, a explicat ea. Ligia Deca a mai arătat că o altă chestiune se referă la garanţiile conform cărora viitoarea lege a salarizării va avea ca bază de plecare salariul debutantului plecând de la minimul salariului mediu brut pe economie.
”Tot astăzi a fost adoptat un al doilea act normativ, Ordonanţa de urgenţă provind acordarea de prime pentru cariera didactică, pentru personalul didactic şi auxiliar dar şi pentru acordarea primelor vizavi de cariera profesională, pentru personalul nedidactic. Prima de carieră didactică înseamnă o primă de 1.500 de lei net, din care aproximativ 30% sunt sump forfetară, adică la dispoziţia cadrului didactic sau didactic auxiliar. Restul banilor, 70% în acest moment putând fi folosiţi pentru cursuri de pregătire profesională, echipament IT, cărţi de specialitate şi alte categorii de cheltuieli care sprijină calitatea în învăţământ”, a anunţat Deca.
Ea a menţionat că prima se acordă într-o singură tranşă, în luna octombrie a acestui an şi sumele vor putea fi utilizate în anul 2023-2024. ”Suma va fi acordată anual, până în anul 2027, sursa fondurilor fiind fondurile europene”, a mai spus Ligia Deca. Ministrul a spus că prima de carieră profesională, acordată personalului nedidactic, este în valoare de 500 de lei pe an, va fi similar acordată în luna octombrie, pentru că atunci este Ziua educaţiei, până în anul 2027.
”Sumele pot fi folosite, în cazul personalului nedidactic, tot pentru cursuri de formare profesională sau alte cheltuieli necesare în activitatea profesională”, a subliniat Ligia Deca. Ministrul a menţionat că bugetul măsurii de susţinere în această Ordonanţă de urgenţă cu primele a fost stabilit la peste 2,2 miliarde de lei, pe o perioadă de 5 ani.
”În acest moment, odată cu anunţarea suspendării mişcării de protest, cadrele didactice se întorc în şcoli şi procesele educaţionale revin la normal, urmând ca aşa cum am anunţat ieri să urmeze toate etapele fireşti, încheierea situaţiei şcolare, evaluarea naţională care începe cu probele scrise de luni, 19 iunie şi apoi probele scrise de la Bacalaureat, cu echivalarea probelor de competenţe cu mediile din cursul liceului”, a mai spus ea.
Autor
-
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene și absolventă a două programe de master: Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor; Diplomație Cultură și Relații Internaționale. Pasionată de domeniul politic și diplomatic, fiind dornică să contribuie la o presă de calitate.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News