Nuclearelectrica analizează preluarea și repornirea uzinei de apă grea de la Severin

Sursa foto: Nuclearelectrica.ro
Sursa foto: Nuclearelectrica.ro

Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, se pregătește să comande mai multe studii pe care să-și fundamenteze o eventuală decizie de preluare și repornire a uzinei de apă grea Romag Prod de lângă Turnu Severin, din cadrul Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN), controlată tot de Ministerul Energiei și aflată în faliment de 8 ani, conform datelor analizate de Profit.ro.

Profit.ro a relatat luna trecută despre interesul SNN în această privință.

Acum, compania se interesează în piață cât ar costa și în ce condiții ″prestarea de servicii de consultanță integrată (în domeniile tehnic, financiar, mediu/autorizări, resurse umane și juridic) pentru efectuarea analizei de tip “Due Diligence”, elaborarea studiului de fezabilitate și a studiului de fundamentare în vederea unei potențiale preluări de către SNN a fluxului tehnologic de producere a apei grele (D2O) de la RAAN (…) și reoperaționalizarea acestuia, sub forma unei sucursale sau filiale a SNN sau a unei companii de proiect″.

Ideea SNN este ca, odată cu Romag Prod, să preia și activitatea de administrare a rezervelor strategice existente de apă grea ale României, de la Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS) și de la Centrul Național de Management al Apei Grele (CNMAG).

În toamna anului trecut, Nuclearelectrica și și Laurentis Energy Partners (LEP), filială a gigantului nuclear canadian Ontario Power Generation (OPG), au încheiat un memorandum de înțelegere privind o colaborare strategică, inclusiv în ceea ce privește producția și furnizarea de apă grea, pe care reactoarele CANDU o folosesc ca moderator și agent de răcire.

Apa grea poate fi utilizată într-un număr tot mai mare de aplicații nenucleare, inclusiv în domeniul farmaceutic, al diagnosticelor medicale și al electronicii de ultimă generație, cum ar fi fabricarea fibrelor optice și a ecranelor OLED.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: