Principalul punct de pe ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Nuclearelectrica din 9 aprilie este înființarea unei fundații care se va numi „Nucleu de Bine”. Patrimoniul inițial al fundației va fi de minimum 40.500 lei, se arată într-o notă publicată pe site-ul companiei.
Potrivit documentului, „Fundația Nucleu de Bine este constituită în scopuri umanitare, caritabile, filantropice, educaționale, de sănătate, mediu și culturale, constând în inițierea și realizarea de activitati si programe sociale, umanitare, comunitare și dezvoltare durabilă urmărind îmbunătățirea calității vieții în diferite comunități”.
„Fundația își stabilește, ca obiective, să desfășoare și să susțină, în special, proiecte din domeniile sănătate, educație/învățământ, mediu”, se mai arată în nota de fundamentare a deciziei.
Nuclearelectrica susține că prin înființarea fundației va obține „o mai bună implementare și promovare a programelor de responsabilitate socială, prin canalizarea resurselor SNN către inițiative care să genereze un impact pozitiv durabil”.
Ministrul Energiei a cerut companiilor de stat reducerea cheltuielilor cu sponsorizările
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, spunea în luna ianuarie că a cerut companiilor reducerea cheltuielilor cu sponsorizările. A precizat atunci că există o societate care a cheltuit 16 milioane de lei, anul trecut, pentru sponsorizări. Ministrul a susţinut că societatea în cauză este Hidroelectrica.
„Noi, ca acţionar, avem pârghii să impunem acest lucru şi le-am comunicat acestor companii că nu voi semna bugetele lor de venituri şi cheltuieli până nu vor respecta aceste principii de eficientizare. La nivelul companiilor am dori să economisim un miliard de lei în urma acestor măsuri”, a explicat Burduja.
Nuclearelectrica a sponsorizat clubul de tenis al fiului lui Georgescu
Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu, deține un club de tenis exclusivist în Herăstrău și a fost sponsorizat din bani publici de companiile de stat Salrom, Nuclearelectrica, Transelectrica și CEC Bank, scria publicația Context, la sfârșitul lunii noiembrie, după primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut.
Nuclearelectrica, compania de stat care deține centrala nucleară de la Cernavodă, a transmis, în noiembrie, la solicitarea HotNews, că a sponsorizat Asociația Club Sportiv Tennis by the Lake în anul 2020, cu suma de 25.000 de lei.
„Prin strategia de sponsorizare, SN Nuclearelectrica SA, în baza unei proceduri interne, a unui comitet de selecție și a aprobărilor corporative aferente ulterioare, a sponsorizat Asociația Club Sportiv Tennis by the Lake în anul 2020, cu suma de 25.000 lei, suma necesară pentru încălzirea terenului acoperit prin sistem termic, în perioada rece a anului, și mentenanța terenurilor de tenis”, a transmis Nuclearelectrica.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News